marturisire

da! mi-e dor de Romania 🙂 stiu ca ideea era sa nu mi se faca dor de Romania deloc pe parcursul sederii aici, dar vazand profilele prietenilor mei pe Facebook, citindu-le articolele pe bloguri, uitandu-ma peste telefonul meu Nokia rablagit de atatea conversatii pe care le-am avut cand eram prin Sibiu si gandindu-ma la ce mai face bunica (si la ce mancaruri buuune mai facea bunica) mi-am dat seama ca mi-e dor de Romania.

de oamenii de acasa, din Sibiu, de chipurile lor zambarete atunci cand zic ceva amuzant. de tati cand ma cearta ca-mi las lucrurile pe ultima suta si cand ma dojeneste ca m-am intors acasa abia in dimineata urmatoare plecarii mele, de mama care imi da like la articole pe Facebook (nu-mi vine sa cred ca MAMA mi-a dat like la un articol pe facebook), de conferintele de marketing, blogmeet-uri, tweetmeet-uri si de “aceleasi pub-uri in fiecare seara, mai trebuie sa schimbam ceva pe aici”. s-au imprastiat prin mintea mea toate amintirile legate de viata in liceu si incep sa se sedimenteze amintiri de studenta.

e ciudat sa ai dintr-o data o multime de responsabilitati de care habar n-aveai inainte. sa-mi planific in agenda cand spal hainele si cand dau cu aspiratorul, sa ma gandesc ce mi-as gati maine la masa de amiaza si sa-mi calculez bugetul de cheltuit pe haine in fiecare luna. gandul la joburi, oportunitati de internship, organizatii de studenti se intersecteaza cu gandul la “ordinea si disciplina” dintre vasele spalate si oglinzile de curatat si cu gandurile la PARTY PARTY PARTY 🙂 totul inspre binele meu!

evident ca am crescut si mai am de crescut, insa drumul acesta ma ghideaza printre placerile si durerile de a fi pe cont propriu. si chiar daca mi-e dor de copilarie si de Romania, sunt prea curioasa cu privire la studentime si la Viena ca sa ma intorc inapoi.

inainteeeee, soldatel rebel prin viata!

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email