making of: marea unire

am implinit 90 de ani de cand suntem oficialmente romani. cu totii. si chiar daca am avut de trecut obstacole mari, chiar daca nu avem incredere unul in celalalt, chiar daca avem o mare problema cu ungurii (pe care eu nu o inteleg cu toate ca adi mi-o explica in termeni cat se poate de clari-still, ungurii sunt buni si asta-i tot ce-mi trebuie de la viata), chiar daca ardelenii au impresia ca-s mai cu mot ca oltenii sau viceversa, important este ca suntem o natie. unita sau nu, asta ramane de vazut.

hai sa ne gandim cat de mult si-au dorit aia desteptii de acum 100 si ceva de ani sa fim asa cum am ajuns azi. o tara, o limba, un popor. cat sange s-a varsat doar pentru a avea o idee de libertate atunci cand cineva se gandea la viitorul sau. sunt lucruri pe care nu le mai constientizam acum, cand avem atatea magazine la cativa pasi de casa, cand avem prea multe “probleme pe cap” pentru a multumi o clipa chestiei in care credem sau nu, cand trec ceasurile din viata noastra fara ca noi sa ne bucuram de ele [enjoying life doesn’t mean wasting time, psihopupu draga].

am incercat sa fac un exercitiu de patriotism si am tulit-o azi la alba iulia cu niste prieteni. subiectul de maxim interes trebuia sa fie parada militara, care pe mine m-a plictisit cumplit, dar ma bucur ca am ajuns acolo. alba iulia e un oras care ma face sa ma gandesc mereu la trecutul nostru mai mult sau mai putin glorios, insa in niciun caz plicticos. suntem chiar un popor interesant, sa stii! mici dar ai dracu’, am stiut mereu sa ne iubim cand nu eram uniti si sa ne detestam apoi. dupa zicala “ai grija ce-ti doresti, fiindca ti se poate intampla”, romanul “s-a nascut poet” si stie “sa faca haz de necaz” ori de cate ori “arta cere sacrificii”. iubesc limba asta cu valente eminesciene in care pot exprima chestii cu dublu inteles! chiar daca “mie-mi plac limbile straine” :).

nimeni nu-ti cere sa-ti iubesti patria (nici eu nu o fac mereu), dar e o obligatie personala sa o respecti. pentru ca romania ti-a dat acest grai pe care-l folosesti in fiecare zi pentru a exprima intreaga gama de trairi si sentimente ce te caracterizeaza. si asta inseamna ca, vrei nu vrei, esti o parte din ea. sau ea e o parte din tine.

concluzia zilei: mi-a placut! m-am simtit ca pe un stadion de fotbal in anumite momente, unde imnul de “ta ta ta tarara ta ta” era inlocuit cu “barbarii de tiraaaaaaani, barbariiiiii de tiraaaani”, dar am vizitat locuri faine (si renovate-vezi biserica catolica construita in anul 1009) si am vazut chipuri fericite. brazdate de griji, dar fericite. pentru ca in fond, si la urma urmei, in spatele tuturor xPRimentelor de integrare in alte culturi…

NOI SUNTEM ROMANI!

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email