apa trece, prietenele raman

este ca si cand te-ai teme de inevitabil. de despartirea iminenta, de ruptura arhi-necesara, de o viata noua si plina de neprevazut. iarta-mi inocenta aparenta si totusi, rogu-te, mai stai!

orice nou inceput merita celebrat, adulat, sacralizat, mai ales daca te autocaracterizezi ca fiind o persoana “care se plictiseste usor de trecut si traieste cu gandul la viitor”. si daca stam sa ne luam dupa reclamele de la tembelizor, “viitorul suna bine”. atunci de ce nu rezoneaza cu starea mea interioara actuala?

sunt lucruri ce raman vesnic imprimate adanc in constiinta ta. greseli care, odata comise, sunt trecute in litere de sange peste o carte a principiilor, greseli ce se transforma treptat, pe parcursul dezvoltarii, in experiente. stari intense anihilate in trairi, amintiri, bucurii, copilarii. toate acestea confera un aer de legenda, de basm, intregului trecut.

si-mi pare sincer rau ca de acum incolo va trebui sa incep sa vorbesc la trecut mai mereu, cand incep sa ma refer la o parte din tine. din ceea ce ai simbolizat odinioara in ochii mei, cand mi-am dat jos valul de pe frunte si te-am privit dincolo de azuriu. e trist cum oamenii se indreapta uneori in directii diametral opuse si viata ii desparte, lasandu-i doar cu amintiri.

insa, poate a sosit si acel moment in care viitorul e pe cale de a incepe, si alte trairi asteapta sa se petreaca.

cu mult respect fata de tot ceea ce ai reprezentat o data pentru mine,
te salut!

[ocs-oda in piata romana]

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email