uni

we are big people now

avem interese marete, vrem sa ne luam carnetul sau cel putin sa nu intram in primul copac cu prima noastra masina. avem 18 ani si nu ne mai e frica de directori care ne privesc in pauze fumand sau de raziile din cluburile prin care umblam. avem bac-ul, si nici nu stim sigur din ce materii il dam, dar facem meditatii “preventiv” ca sa dregem in ultimul an de liceu ce n-am reusit sa facem in ceilalti trei.

acum e momentul sa incepi sa-ti iei “la revedere”. de la dulciurile pe care le primeai din partea bunicilor, de la libertatea pe care o aveai sa zburzi prin parc si sa nu se uite nimeni urat la tine (“ce face omul asta pe leagan? mai are 5 ani?”), de la prietenii si iubitii din 9-12, de la Hermannstadt si ale sale cai intortocheate. incepi sa cauti pe net site-uri despre admiteri, te uiti peste criteriile de selectie la facultatea visurilor tale, te intrebi daca peste 100 de ani vei mari si tu numarul “laureatilor premiului Nobel ce au trecut prin bancile” lor.

pe de o parte, e placut sa observi cum din copilul care se juca in fata blocului ai devenit o persoana respectabila ce frecventeaza cercuri, forumuri si localuri selecte. traiectoria e exact aceea pe care ti-ai stabilit-o intr-un moment de visare in care priveai un film hollywoodian de succes si te bucuri de asta. speri ca in fata sa ai un drum cel putin la fel de interesant ca cel pe care l-ai avut in acesti primi 18 ani de viata.

dar, sa-ti spun sincer, imi amintesc cu drag de vremea in care imi doream sa fiu “a big, big girl in a big big world” si nu puteam face nimic in sensul asta decat sa cresc. acum avem in fata un drum intreg de croit.

we are big people now, living in low buildings with high expectations from life.

[cand eram mica, credeam ca sunt singura persoana din lume care trebuie sa creasca pentru a ajunge "om mare", iar restul s-au nascut toti cu slujbe si familii. plangeam de cate ori n-aveam voie sa-i insotesc pe ai mei la o petrecere sau reuniune de adulti, pana intr-o zi cand le-am destainuit problema mea. razand, mama mi-a povestit ca si ea a iesit din burtica fiind copil si ca in burtica nu incap oameni mari. dar cand zaresc atatia copii cu atatea probleme pe cap, tiind sa nu-i mai dau dreptate.]

tu cum ai ajuns om mare?

 Scroll to top