poze

xPRimente fotografice

O chestiune destul de putin cunoscuta despre mine este pasiunea pentru fotografie pe care o am inca de la varsta de 8-9 ani, cand furam camera foto pe film a tatalui si incercam sa pozez lumea interesanta pe care o gaseam (de obicei, in vacantele la mare, atunci soseau ocaziile potrivite). Ulterior, aceasta s-a dezvoltat pana la aparitia unui aparat “sapuniera” (happy birthday 14 ani), cand visele au inceput sa prinda contur: m-am axat mereu pe prezenta umana in fotografiile mele, dar trebuie sa recunosc ca am incercat sa realizez si niste fotografii in natura (fara prea mare succes la vremea respectiva).

Liceul a marcat deschiderea catre o noua latura a fotografiei iar faptul ca am aflat la momentul potrivit de Kulturzentrum si ale sale proiecte fotografice a insemnat o ascensiune vertiginoasa pe acest plan. La 15 ani lucram in laboratorul foto, prelucram propriul meu film alb-negru si tot cam atunci am inceput sa apreciez fiecare shot, fiecare click. Mi s-a pus in maini primul SLR pe film despre care nu iti mai pot spune din pacate nimic, deoarece nu cunosteam niciun detaliu tehnic in acea perioada: am avut insa timp sa invat. 30 de poze, un film, 5 momente pe care aveam sa le asez in revelator pentru 15 minute, ca apoi sa scot la iveala interpretarea mea: acestea au precedat primei mele expozitii foto.

Kulturzentrum-ul mi-a crescut si apetitul pentru DSLR-uri, deoarece la un an dupa expozitia “Alb-Negru” a urmat workshop-ul de moda, la care am invatat sa pozez si sa fiu pozata, devenind fotograf, apoi model. Mai tin minte si azi felul in care ma straduiam sa scot ceva bun cu ajutorul Nikon-ului D70, cum o faceam pe modela mea sa rada si faptul ca am obligat o tanara inocenta de 16 ani sa poarte tocuri O ORA intreaga cand ea nu mai facuse asta niciodata. Ah, the red shoes and the banana…

Vacanta dintr-a 10a si a 11a a insemnat progresul: am fugit la Bucuresti ca sa-mi achizitionez propriul meu DSLR, un Nikon D40 pe care il iubesc si azi (dar pe care l-as pimpani cu un obiectiv ceva mai bun; un f mai mare si un spectru mai larg) si de acolo…potopul! Anul trecut pe vremea aceasta deveneam “fotograf profesionist” in urma cursului foto pe care l-am urmat in Sibiu, apoi fotografiam fete nud (in vara, in cadrul unui nou curs), in martie luam locul 2 la fotomaratonul Sibiu si-n cele din urma mi-am castigat “painea” din fotografii de la concerte hip-hop (pe care le puteti vedea aici si aici).

In mod straniu, n-am fost nicicand tentata sa-mi fac un blog foto sau sa-mi incarc creatiile pe flickr, deviant, etc. Dar voi aseza o stelutza la acest articol si ma voi gandi serios daca nu ar fi o investitie de timp rentabila pe viitor.

Tu ce ai xPRimentat in domeniul fotografic?

imagini

Uneori, viata te aduce la concluzia ca memorezi involuntar doar anumite clipe din existenta ta de zi cu zi. Sunt cele care te-au marcat atat de adanc, incat ai ajuns sa le desemnezi ca fiind constituentele propriului tau borcan de fericire. Asimilezi intamplari in imagini pe care le pastrezi de-a lungul timpului, lasandu-ti creierul sa faca editarea de rigoare pentru a “corecta” diverse imperfectiuni.

Cu timpul, ajungi sa le privesti ca fiind ACELe componente de baza ale fericirii tale, acele lucruri care te-au facut odata sa uiti de griji, sa te deschizi ineditului. Ignori insa un aspect foarte important din intreaga ecuatie: posibilitatea ca, in momentul de fata, sa nu mai fi ACELasi om pe care l-ai intruchipat in trecut. Schimbarea este variabila care survine cu fiecare drum nou pe care il avem de traversat, astfel incat aceste imagini sa nu mai reprezinte decat niste pasaje dinaintea ultimei intersectii, niste fragmente ale memoriei si imaginatiei tale.

Aflandu-ne in imposibilitatea de a simti o traire intensa, calda, in anumite situatii pe care le traim, tendinta de a ne agata de un trecut glorios se intensifica, devenind un aspect definitoriu al personalitatii noastre din prezent. De ce ne lasam influentati de retete, cand putem lasa loc haosului ce implica noutatea? De ce decidem sa urmam trasee prestabilite de altii, atunci cand exista o sansa sa ne cream unele noi? De ce ne legam de imaginile pe care le-am vazut in altii pentru a ne determina contururile propriului nostru portret?

Suntem atat de obisnuiti sa urmam un model prestabilit, incat orice abordare diferita reprezinta o curiozitate pe care multi nu doresc sa o xPRimenteze. Astfel incat ramanem incurcati in itele propriilor vicii, care ne transforma din oameni in masini care lucreaza, interactioneaza, socializeaza in zona lor de confort, sexeaza, livreaza si dorm.

Ce imagine doresti sa lasi despre tine?

[andy moor-faces]

first signs

victorasAm pus la bataie un plan de joc: in fiecare zi fac un lucru care-mi place, un lucru care nu-mi place si un lucru pe care nu l-am mai facut niciodata. Asta pentru a mai condimenta putin xPRimentul.

Day 1:

Pentru o prima zi in care imi planuisem total altceva, lucrurile s-au dezvoltat de la sine intr-un mod destul de interesant. In prima faza, se pare ca m-am pricopsit cu o usoara raceala pe care promit sa o tratez cu mare grija, in asa fel incat sa nu-mi afecteze dorinta de a ma balaci la strand undeva in perioada imediat urmatoare (acestea fiind zise, am facut si lucrul care nu-mi placea, adica sa recunosc ca-s bolnava si sa nu las totul in mainile destinului).

Marea victorie pe ziua de azi a fost insa alcatuita din cele 50 de pagini de literatura americana postmoderna (citesti despre carte pe http://1001nopticucarti.wordpress.com ) pe care am reusit sa le citesc in liniste, stand in pat si gandindu-ma exclusiv la actiunea romanului in cauza. Practic, se poate spune ca e prima mea intalnire cu o lectura de placere din ultimele…4 luni de zile. Si doamne, cat bine imi face! (my own personal development books)

Surpriza a venit insa odata cu apusul soarelui: am fost invitata sa particip in calitate de sustinatoare (aka groupie) la o emisiune in care “protagonistul” era tocmai un om tare drag mie (nu zic nume, persoana importanta!). Am stat pentru prima data intr-un studio de televiziune si mi s-a parut un lucru pe care l-as mai face in viitor, insa privind din fata camerele de filmat. Intotdeauna am fost pasionata de lumea aceasta si azi am putut sa-mi confirm faptul ca se ridica la inaltimea asteptarilor mele.

Desi mi-e dor de net, am avut ocazia sa-mi consum din cele 1000 de mesaje incluse si sa abuzez din plin de bateria telefonului meu, astfel incat abia astept sa vad ce-mi rezerva ziua de maine!

Day 2:

Am decis sa marchez aceasta zi printr-o utilizare excesiva a aparatului foto, care incepe sa prinda curaj tot mai mare atunci cand iasa in lume. Ce tin sa-ti marturisesc e ca ii plac mult oamenii, mai ales aceia bine dispusi si dornici de a fi “trasi in poza”, iar azi s-a simtit ca acasa la majoratul lui Stef.

Faptul ca azi a petrecut si a dansat in rand cu mine nu e nimic comparativ cu emotiile pe care le-a simtit privind cel mai dulce baietel de 2 ani si jumatate, pe nume Victor, care a venit tocmai din Italia pentru a se intalni cu el. Am incercat sa ma prefac ca nu-mi plac copiii, dar recunosc ca pletosul asta mic mi-a pus capac! :)

In mod straniu, am realizat cate schimbari s-au produs in perioada mea de sedere online zilnica. Practic, se poate spune ca am fost plecata in excursie si m-am intors inapoi intr-o tara aproape irecognoscibila. Cred ca acesta ar fi lucrul pe care nu l-am placut in mod deosebit azi, dar poate fi luat ca o lectie de viata pe viitor. In fond, mai trebuie sa fiu si copilandra si sa trec prin diversele etape de evolutie.

La finalul serii, paseam prin Piata Mica cu pantofii in mana impreuna cu Julie, amintindu-ne de vara trecuta, de cafelele nocturne si de vremurile in care pur si simplu asa ni se scula. Acum suntem big big girls si nu ne putem lasa doborate de un scurt xPRiment numit viata!

Parce que je peux. xPRimentul continua si se intensifica, iar pe mine ma gasesti unde nici nu te astepti.

[urmatorul "semn" il primesti luni]

a quickie 2

“I can’t wait to grow up so I’ll know the deal
But right now I’m a child and this is how I feel”

en gardece chestie si cu copiii astia! atunci cand vor sa stea seara pana tarziu prin cluburi sau cer bani pentru a iesi in oras cu prietenii, vor sa fie tratati ca niste adulti responsabili care pot avea grija de ei. cand e vorba de datorii, obligatii si alte cele, lucrurile stau cu totul altfel: atunci sunt niste bieti copilasi care inca mai cred in mosu’ si-n iepuras.

desi sunt constienta de faptul ca trec deseori prin aceleasi stari ca si cele despre care am vorbit anterior, nu inteleg de ce am o usoara teama de intregul concept de “adult”.

tie ce beneficii ti-a adus procesul de a “creste mare”? ai face un xPRiment si te-ai intoarce inapoi in copilarie?

[last emperor-do you remember]

p.s. raspunde ca sa stiu daca ne jucam “adevar sau provocare” pe bloguletz.

a new perspective

a_new_perspectiveImi amintesc de sfaturile unei amice ale mele. Imi spunea: “Andra, daca vrei ca o fotografie sa capete profunzime, trebuie sa ai grija din ce perspectiva iti privesti subiectul”. Si cata dreptate avea! Am observat cat de usor se poate deforma o imagine, reusind sa atraga atentia asupra unor elemente mai Importante, care nu ar fi putut fi scoase in evidenta prin alte mijloace.

Gandurile mi s-au mutat in alta directie atunci cand am sesizat cat de usor poate fi implementata o noua “lentila” in propria-ti viata. In fond, realitatea ce ni se desfasoara prin fata ochilor e aceeasi pentru toti, dar perspectiva din care o privim difera enorm. Unii ajung sa deformeze atat de tare lumea, incat nu-si mai pot regla imaginea nici cu ajutorul programelor specializate in acest sens (ma opresc sa fac o analogie intre un psiholog si photoshop-ul nostru cel de toate zilele).

Din pacate, lentila de care dispunem nu e interschimbabila decat in foarte putine cazuri (DSLR-urile au fost mereu mai scumpe decat majoritatea aparatelor foto). Totusi, noi ne putem ajusta distanta focala (daca vrem sa ne apropiem de un subiect, sau dimpotriva, sa ne pastram la o considerabila departare fata de el). De asemenea, ne putem schimba perspectiva foarte usor.

Incearca sa nu folosesti cuvantul “NU” pentru o saptamana. Facand acest xPRiment, iti poti dezvolta imaginatia invatand noi metode pentru a verbaliza un lucru pe care doresti sa-l eviti. Si iti pune in fata ochilor subiectul pe care vrei sa-l capturezi intr-un nou unghi.

Ti-ai imaginat vreodata cum ar arata viata daca o fotografiezi din toate fatetele disponibile?

[preview: in putin timp vei gasi pe bloguletz o noua sectiune care te-ar putea interesa, pentru ca are o legatura directa cu subiectul pe care l-am abordat azi - fotografia]

[thievery corporation-beautiful drug]

senzatii tari, romanesti

imagine009aminteste-ti cand ti-a venit sa zici ultima data deja celebra remarca: “traim in romania si asta ne ocupa tot timpul”. chiar daca ma amuza situatiile prin care trec cateodata si obisnuiesc sa fac haz de necaz, sunt momente in care…nu am nevoie de adrenalina in plus.

vrei sa te sinucizi si inca nu stii cum s-o faci? iti sugerez sa iei autobuzul de sibiu-cisnadie. se pare ca o data la doua saptamani (azi e ziua zero) are probleme cu alimentarea si se strica fix cu 100 de metri inainte sa intri in selimbar. just in time sa-ti zica soferul: poti s-o iei pe jos, nu mai ai mult de mers!

mai trebuie doar sa treci pe langa sensul giratoriu ala naspa (care duce spre dn1), pentru a ajunge la destinatia selimbareasca mult visata. daca nu vei reusi sa mori calcat de vreun tir, cu siguranta vei xPRimenta senzatii tari vazand ca toate masinile vor sa dea peste tine. (ce nu fac eu pentru informatica!)

un meniu nu poate fi complet fara cursa cu obstacole printre baltile si mocirla asigurata de un drum complet neasfaltat. asa ca daca nu te simti indeajuns de high inca, macar vei fi dirty!

am avut un motiv sa zambesc! chiar inainte de a pasi victorios pe strada cu pricina (acolo unde grafurile mele neorientate si-ar fi gasit alinarea sufleteasca-ajungeam la meditatii), am dat de ceea ce veti gasi in poza din dreapta. o frumusete de masina parcata fix unde nu-si avea locul o frumusete de masina. 

viata e scurta, asa ca merita sa fie plina de provocari. tu prin ce xPRiente marcante ai trecut in ultima vreme?

[liam lynch-united states of whatever]

ai carte, ai parte?

mi-e foarte greu sa-mi reaminesc de cate j-de mii de ori mi s-a spus: “fetito, daca inveti bine la scoala, vei ajunge mare in viata!”. invat bine, dar am strania impresie ca o fac de multe ori degeaba.

stand in banca din mijloc si privind cum tabla se umple de formule pe care veci pururi nu le voi folosi intr-un domeniu precum advertising-ul, marketing-ul sau altele, termeni de care nu voi mai auzi dupa urmatorul test (decat poate la BAC), chestii care nu ma fac cu nimic mai fericita sau sanatoasa, ci mai degraba imi incarca memoria aiurea, ma intreb: de ce?

de ce atat filozofie fara sens pentru niste tineri de 16-17 ani care au nevoie de cu totul alte sfaturi? de ce atata tam-tam in jurul unor medii atat de irelevante pentru viitorul nostru? de ce nu se pot introduce materii care sa-ti arate cum sa fii un om mai bun, cum sa te organizezi si sa-ti croiesti un drum prin viata, cum sa nu freci menta intr-o sala de clasa cu alti 25 de insi, ci sa faci ceva UTIL si PLACUT?

nu-i de mirare ca multora le vine cheful de facut poze pentru hi5 in timpul orelor. ca exista atat dezinteres fata de tot ce inseamna carte si scoala. nimeni nu are idei noi, totul e ponosit, vechi, foarte neatragator, copiii nu se imprietenesc cu cartea.

tu ce ai vrea sa se schimbe in sistemul de invatamant?

[supergrass-diamond hoo ha man->merci cristina ;) ]

 Scroll to top