poveste

clabing

pentru cei care ma cunosc si din alte medii in afara scolii sau a conferintelor de marketing, faptul ca-mi place extrem de mult sa dansez nu le este necunoscut. ba dimpotriva, exista deja o gramada de oameni care m-au vazut in plina desfasurare prin tot felul de localuri din micul nostru oras. ce nu stiu (inca) toti e ca am avut de mica un vis…

totul a inceput pe vremea cand mai aveam timp sa privesc zilnic televizorul ore in sir si sa nu ma plictisesc. atunci mi-am adunat o multime de informatii despre ceea ce-mi doresc sa devin cand “voi creste mare” si le-am salvat in subconstient. ulterior, am devenit adolescenta (teenager, that is – aveam vreo 13-14 ani), m-am rebelizat si am decis sa-mi dedic existenta anarhiei. faza asta m-a tinut destul de mult, dar aparent nu indeajuns incat sa ma abata de la drumul prestabilit.

si uite cum, tanara adulta (ehem, am 18 ;) sunt legala) si-a revenit la mai vechile obiceiuri: dansul meu nu mai e limitat de datul din cap, nu sunt obligata sa fiu nervoasa si frustrata pentru a exprima o stare de fapt si am decis sa ma bucur de placerile vietii. clubbing-ul si dansurile aferente fac parte dintre acestea. (despre calatorii in jurul lumii vorbim de la anul, cand planuiesc sa te incant cu poze, ganduri si oameni frumosi de peste tot)

faptul ca asculti un anumit gen de muzica nu te defineste in totalitate, dar poate spune cate putin despre faza de dezvoltare in care te afli. ce-i drept, cine sunt eu sa judece pletele in vant cand acum nici 3 ani suspinam dupa ele? totusi, e de datoria rockerilor, houserilor si manelistilor sa-si tina gura cu privire la celelalte stiluri de muzica si sa-si vada de ritmurile lor. pentru ca, in fond, prin melanjul dintre diferite stiluri muzicale scoti cele mai bune mixuri de club.

va zice asta mica, care planuieste sa ia night life-ul autohton si european by storm! doar o data sunt tanara si am bani garla castigati cu un zambet, de ce sa nu ma bucur ACUM?

daca nu stii unde sa ma gasesti in weekend, cauta-ma intr-un loc cu un ring mare de dans. pe-acolo imi vars toate ofurile si-mi acumulez energia pentru saptamana ce urmeaza sa-mi bata in poarta. plus de asta, mai gasesc si melodii super, cum e:

[ricky l ft. m:ck-born again (balearic soul party mix)]

p.s. avea fergie o vorba foarte adevarata in ceea ce priveste prezenta “parlitilor” din cluburile autohtone: “if you ain’t got no money take your broke ass home!”. nu cheltui banii de meditatii pe fetitze care oricum sunt prea greu de intretinut momentan. dar ambitioneaza-te sa reusesti sa faci asta din banii tai, peste cativa ani.

je chante pour passer le temps

descrierea asteptarii apasatoare.

asteptam sa mi te infatisezi in fata portii. sa vii dupa mine si sa ma scapi de tumultul interior ascuns dupa trei randuri de perdele. atunci  am descoperit ca nu vei ajunge niciodata din drumul tau si-asa intortocheat prin oras. tu ratacesti prin oras, eu fug de oras.

totul pentru un scop comun. totul pentru dobandirea statutului de om multumit de sine.

cand nu mai aveam eu rabdare, tu nu aveai chef de viata. cand eu muream incet inauntru, tu te raspandeai prin toate arterele mele neincetand sa-mi ceri sa ma sacrific, sa-ti donez macar un gram din sangele-mi plin de speranta, sa ma contaminezi cu germenii adulterini. sa ma abandonez cu gandul ca intr-o buna zi ma voi regasi la marginea drumului, implorand dupa un banut si o imbratisare. ca voi fi acea eu pe care nu o voi mai putea intruchipa nicicand. fiindca rolul nu imi mai apartine.

evoluand, am observat cum imi schimb interiorul. cum, fara ca cineva sa-si fi dat seama, am devenit tu si m-am sinucis in procesul de metamorfoza. si cand ai vazut ca te lasi in urma, ti-ai dat seama ca poti deveni eu in orice clipa. te-ai lasat prada gandului ca-n mine vei regasi vremea pierduta aiurea prin trenuri ce te indreptau catre iluzii. si ai uitat de regula de baza a oricarei miscari strategice de sah. ca orice piesa mutata inseamna o noua schimbare a jocului.

cu doi tu in dans, niciun pas nu mai parea corect amplasat pe scena. asa ca unul dintre tine s-a apucat de cantat.

je chante pour passer le temps. ca sa vad daca dupa multe cautari, voi reusi sa revin la normal.

[philippe leotard-je chante pour passer le temps]

arsita

De sub copac privea cum merele se prabusesc peste el. Acest fapt nu parea sa-i intrerupa lectura, ba dimpotriva, cu cat cadeau mai multe, cu atat era mai indarjit sa-si incheie capitolul. Sa treaca la unul nou, mai incarcat cu metafore, mai plin de sens.

De sub copac observa tihnit cum se misca umbra salvatoare, ce obisnuia sa-l protejeze de Soare. Era constient ca, odata cu sosirea amiezii, avea sa fie complet lipsit de grija paterna. Il asteptau calduri istovitoare, arsita se tavalea dupa colt, zambind, soptind vorbe dulci, dezvelindu-si nurii pentru a-l imbia sa-si lase cartea deoparte.

De sub copac nu contenea sa spere ca merele vor inceta sa se prabuseasca peste el, ca Soarele va fi bland cu el si nu-i va arde pielea, ci-l va bronza uniform, pregatindu-l pentru viata. Ca-i va oferi lumina pentru a-si duce cartea la capat. Forta pentru a se ridica si a-si continua drumul dincolo de livada.

De sub umbrela remarcam ca picurii imi murdaresc jacheta. Ca, dupa atatia ani de oras nazuiesc sa ma intorc sub copac, sa-mi recitesc povestea si sa revizuiesc randurile care mi-au parut prost formulate. Sa descopar sensurile ascunse ale cuvintelor ce mi-au fost adresate.

De sub palmier am realizat ca eu sunt scriitorul propriului meu roman.

[avand in vedere ca mi-e greu sa comentez situatia politica sau economica a tarii din ultima perioada, te voi delecta cu nitica literatura pentru o vreme. ca sa-ti mai iau gandul de la lucrurile rele din viata de zi cu zi]

we are big people now

avem interese marete, vrem sa ne luam carnetul sau cel putin sa nu intram in primul copac cu prima noastra masina. avem 18 ani si nu ne mai e frica de directori care ne privesc in pauze fumand sau de raziile din cluburile prin care umblam. avem bac-ul, si nici nu stim sigur din ce materii il dam, dar facem meditatii “preventiv” ca sa dregem in ultimul an de liceu ce n-am reusit sa facem in ceilalti trei.

acum e momentul sa incepi sa-ti iei “la revedere”. de la dulciurile pe care le primeai din partea bunicilor, de la libertatea pe care o aveai sa zburzi prin parc si sa nu se uite nimeni urat la tine (“ce face omul asta pe leagan? mai are 5 ani?”), de la prietenii si iubitii din 9-12, de la Hermannstadt si ale sale cai intortocheate. incepi sa cauti pe net site-uri despre admiteri, te uiti peste criteriile de selectie la facultatea visurilor tale, te intrebi daca peste 100 de ani vei mari si tu numarul “laureatilor premiului Nobel ce au trecut prin bancile” lor.

pe de o parte, e placut sa observi cum din copilul care se juca in fata blocului ai devenit o persoana respectabila ce frecventeaza cercuri, forumuri si localuri selecte. traiectoria e exact aceea pe care ti-ai stabilit-o intr-un moment de visare in care priveai un film hollywoodian de succes si te bucuri de asta. speri ca in fata sa ai un drum cel putin la fel de interesant ca cel pe care l-ai avut in acesti primi 18 ani de viata.

dar, sa-ti spun sincer, imi amintesc cu drag de vremea in care imi doream sa fiu “a big, big girl in a big big world” si nu puteam face nimic in sensul asta decat sa cresc. acum avem in fata un drum intreg de croit.

we are big people now, living in low buildings with high expectations from life.

[cand eram mica, credeam ca sunt singura persoana din lume care trebuie sa creasca pentru a ajunge "om mare", iar restul s-au nascut toti cu slujbe si familii. plangeam de cate ori n-aveam voie sa-i insotesc pe ai mei la o petrecere sau reuniune de adulti, pana intr-o zi cand le-am destainuit problema mea. razand, mama mi-a povestit ca si ea a iesit din burtica fiind copil si ca in burtica nu incap oameni mari. dar cand zaresc atatia copii cu atatea probleme pe cap, tiind sa nu-i mai dau dreptate.]

tu cum ai ajuns om mare?

zambetul din buletin

mai e doar putin timp, si-mi voi lua oficial la revedere de la primul meu buletin. pentru ca dupa 4 ani de cand am fost nedespartiti, prin toate cluburile si cafenelele, prin tara si strainatate, el s-a decis sa ii predea stafeta unuia nou, mai blinged out, mai blond, mai plin de sperante.

ce s-a schimbat de atunci si pana acum? cate putin din tot. imi aduc aminte cu cata fala il plimbam dupa mine atunci cand l-am primit, cat de mult ma bucuram ca am implinit 14 ani si cate posibilitati existau de atunci in lumea mea. brusc, nu ma vedeam obligata sa-mi demonstrez varsta si identitatea adevarata decat prin aratarea unei simple bucati de plastic. aceeasi bucata care urma sa ma impiedice sa-mi cumpar ulterior cantitati considerabile de licori bahice. (prietenii stie de ce)

acum, nici macar impedimentul acesta nu va mai exista. brusc, voi avea voie sa beau, sa fumez, sa merg in cluburi, sa am relatii sexuale cu cine-mi pofteste inimioara, sa intru la mititica, sa am acces la tot felul de evenimente trance, dance si house si CEL MAI IMPORTANT: sa ies din tara neinsotita de un major cu procura notariala.

da dragilor, de acum incolo sunt libera sa fug prin lume, pribeaga, cu acel rucsac in spate de care tot povesteam in urma cu un an, si singurul meu insotitor va fi noul buletin pe care mi-l procur in curand. singura mea limitare ar putea fi absenta dinero-ului, dar si de acela se face rost atunci cand exista o dorinta adevarata in acest sens.

tot ce-mi propun dupa ce ating varsta de 18 (3 septembrie folks, stay tuned!) este sa obtin tot ce-mi propun. nothing less, nothing more.

si sa am tot timpul zambetul din buletin pe fata! :)

[telepopmusik-don't look back]

red

woman in red dressin dimineata aceasta m-am trezit in cel mai imens si pufos pat in care dormisem vreodata.

se facea ca era mijlocul verii, si ma lafaiam, fara sa-mi dau seama unde sunt si de ce am ajuns aici, in asternuturile cubaneze ale unei pensiuni aflate la distanta mica de Havana. desi eram tentat sa arunc o privire pe geamurile acoperite de perdele albe, prin care aerul se dispersa si devenea respirabil, chiar usor racoros, am preferat sa arunc o privire prin camera intai.

un singur pat acoperit cu asternuturi fine, asezat langa o fereastra de dimensiune mare si o noptiera pe care era asezat un biletel. ma intrebam daca e pentru mine, si am facut impolitetea de a-l citi.

“asteapta-ma, ma intorc in curand”

eram curios cine-mi pusese hartia acolo, pe cine trebuia sa astept.

apoi m-am asezat la fereastra si am contemplat atmosfera din spatele ei. oameni muncitori, care se miscau repede in toate directiile, o muzica imbietoare si plina de intelesuri ascunse, o paleta larga de culori si sentimente, toate la doar o infima distanta de mine.

am simtit-o dintr-o data pe pielea mea. m-a atins si m-a sarutat usor pe umar, m-a strans ferm de maini si m-a intrebat:

“iti place? ti-am pus o lume intreaga la picioare, din care iti poti alege sa vezi ce vrei!”

dar tot ce-mi doream eu sa vad era rochia ei rosie si felul in care se mula pe fiecare val al corpului ei. as fi vrut sa o prind de talie si sa o lipesc de pieptul meu pentru a nu-mi scapa niciodata printre degete. parea fragila, si-n acelasi timp se lasa ghidata de mainile mele in miscari, avand o usoara aparenta de felina.

m-a invitat sa dansam pe ritmuri calde, imbietoare si m-a apropiat atat de tare de ea, incat tot ce respiram era parfumul ei delicios. am strabatut toate culturile lumii prin miscarile de dans, ascunsi intr-o mica incapere de la poalele Havanei.

dintr-o data s-a oprit. se uita la mine si nu-i puteam vedea decat ochii. m-a lasat sa inteleg ca are ceva urgent de incheiat pana data viitoare cand ne vom intalni. si a disparut.

m-am trezit in patul meu micut de acasa, avand un bilet asezat pe noptiera:

“asteapta-ma, ma intorc in curand”

o sa vedem in lumea larga, frumoasa mea doamna cu rochia rosie!

[buena vista social club-chan chan]

P.S. Vor mai scrie articole coloristice:

Brylu (Orange)

Evodani (Galben)

Dheo (Verde)

Dany (Albastru)

Andy Mihail (Indigo)

Florin Puscas (Violet)

a fost odata un pianist

piancare, de fiecare data cand atingea clapele, ma facea sa-mi intorc privirea in directia lui. imi dadeam seama atunci ca fiecare are o poveste pe care trebuie sa o spuna cumva, si ca a sa are un profund caracter trist.

stiam ca plange de fiecare data cand se aseaza la pian. sufletul sau nu plangea prin lacrimi, ci prin buricele degetelor. plansul sau nu era zgomot, ci era muzica. avea un plans deosebit pentru ca avea motive pertinente sa planga.

intregul zbucium al omenirii se auzea din incaperea in care canta. puteam auzi razboaiele, traficul, galagia urbana, certurile parintilor, rasetele colegilor…si tacerea cu care el infrunta intregul sistem. prin muzica el reusea sa patrunda dincolo de cuvinte, dincolo de forme, dincolo de simplele atingeri. reusea sa-si modifice universul interior, si prin asta schimba intregul univers exterior, declansand o armonie intre cele doua.

apoi, se ridica incet. pipaia clapele o ultima data, multumindu-le ca au fost alaturi de el pe durata intregii sederi in incapere. se indrepta catre iesire si dadea intotdeauna de mine, salutandu-ma scurt printr-o ridicare de palarie. eu il priveam cu admiratie cum trecea dintr-un mediu intr-altul, fara a parea ingrijorat de nimic. stia ca pleaca si nu stia cand si daca se va mai intoarce.

a fost odata un pianist. astazi din el au mai ramas doar clapele.

[yann tiersen-comptine d'un autre ete]

avea ochi albastri

big blue eyessi culmea, habar nu aveam ca-i poseda pana cand nu l-am privit prima data in ei. observand ca de fapt, ceea ce are in suflet nu se potriveste deloc cu ceea ce arata in exterior. intotdeauna am crezut ca-i are caprui, poate verzi. dar niciodata nu mi-am imaginat faptul ca avea ochi albastri.

am vazut insa mereu ca avea sufletul albastru. ii placea sa lucreze pana noaptea tarziu, si era demn de apreciat pentru perseverenta de care dadea dovada atunci cand isi dorea sa duca la capat un lucru. practic, nimeni si nimic nu-l putea abate de la drumul sau prestabilit spre succes. insa, pentru un om cu ochi albastri, era al naibii de rigid si de implantat in success self development books-urile sale. poate de aceea nu am crezut nicicand ca i-ar avea tocmai de aceasta culoare. nu parea a fi purtatorul tipic de ochi de culoarea cerului. desi era un artizan, nu era tipicul de artist indragostit de pierderea inutila a zeitului.

cand m-a privit inapoi si mi-a spus: “avem timp sa povestim si alta data. eu acum am ceva de terminat”, am stiut ca ACESTI ochi albastri vor fi unii pe care cu greu ii pot trece cu privirea. cand vad ca si acum imi stau in gand, dupa atat timp de cand nu i-am mai vazut, ma intreb:

ochi albastri, oare iti vei spune vreodata povestea pana la capat?

[nosfer guestmix, pe care mi l-a dat fainul cu mare drag]

portrete

pentru ca exista oameni pe care simti nevoia sa-i arati lumii, in felul in care ii privesti doar tu. sa ii conturezi in ochii lor cu grija, cu indemanare, cu un strop de simt artistic si putina ironie, pentru a evidentia anumite caracteristici de care incerci sa nu te lasi impresionata, dar care te atrag inevitabil de ei.

pentru ca-n cele din urma, exista multi oameni ce-ti pasesc in viata si o parasesc inainte ca tu sa-ti fi putut schita trasaturile lor specifice. astfel incat iti incita tot mai tare interesul si te fascineaza o potentiala poveste pe care ai putea-o dezvolta, avandu-i pe ei in rolurile principale.

acest xPRiment are ca sursa de inspiratie realitatea ce ma-nconjoara, dar reuseste sa depaseasca granitele ei firave si sa patrunda pe taramul visului. sa te faca sa speri la o lume mai buna, mai blanda, mai frumoasa, fara a-ti da falsa impresie ca toti oamenii din ea sunt grozavi. exista multi cu potential, iar pentru toti ceilalti exista…portretul ce le este rezervat in urmatoarea perioada.

voi formula totul ca pe o poveste, pentru ca asta a devenit. o fresca a societatii in care ma invart si pe care o ador, un motiv in plus sa scriu, sa gandesc, sa iubesc si sa fiu.

iar pentru ca xPRimentul se va dezvolta in timp, le multumesc de la inceput oamenilor cu care-mi intersectez drumul, chiar si daca pentru o scurta perioada.

[oscar peterson-you look good to me]

[the night started out with a dj, but will it be him it will end with?]

bring the beat back

mister dj[de cand n-am mai facut un xPRiment literar? de mult!]

mergea acolo aproape in fiecare seara, dar niciodata nu-l vazuse. sau cel putin nu i se paruse ca-l vede pe el, eternul si fascinantul mister dj. era tipul care nu-ti iesea in evidenta decat dupa ce incepea sa vorbeasca, si asta doar daca erai genul de persoana pasionata de muzica. pentru ca, daca putea cineva sa te aduca intr-un trip emotional mixand niste simple beat-uri, acela era el. atunci uitai de locatia in care te afli si te lasai ghidata de instinct.

avea o mica problema, insa. nu-si dadea seama de faptul ca fiecare om trebuie abordat intr-un mod diferit, in functie de felul in care ti se afiseaza in primele 4 minute, cam asa cum ti se infatiseaza o melodie dupa prima auditie. i-ar fi fost mai simplu sa fie el insusi si sa-si asculte instinctul, insa prefera sa foloseasca tertipuri si cuvinte conversationiste, pentru ca nu sesiza diferentele intre cantitate si calitate. ce nu stia despre ea este ca nu-si dorea sa-i creasca numarul de fete pe care le-a chemat acasa in ritmul acesta, observand cum se afunda tot mai tare in niste lucruri ce nu-i pareau tipice. de fapt, i se parea ca ar fi fost mult mai dulce daca tacea.

baietii nu inteleg cateodata beneficiile unei pauze in vorbire. pe langa faptul ca se accentueaza misterul, se creeaza o tensiune irezistibila intre doua corpuri ce asteapta sa vibreze, aflate in mediul lor natural (in povestea noastra, sub imperiul muzicii bune). si strica tot farmecul momentului cu vorbe inutile, ce distanteaza si disperseaza starile intense pe care le traiesti in interior. e drept ca ramai cu un gust placut dupa un ocazional clash cu ei, dar cand esti o persoana care vrea sa asculte tot concertul, o simpla melodie nu va face aproape nicio diferenta in viata ta.

totusi, mister dj i-a dat fetei din poveste un imbold nou sa fie cu urechile ciulite atunci cand aude un ritm funky. unde crezi ca se vor intalni data viitoare?

[morphine-buena]

 Scroll to top