peripetii

first signs

victorasAm pus la bataie un plan de joc: in fiecare zi fac un lucru care-mi place, un lucru care nu-mi place si un lucru pe care nu l-am mai facut niciodata. Asta pentru a mai condimenta putin xPRimentul.

Day 1:

Pentru o prima zi in care imi planuisem total altceva, lucrurile s-au dezvoltat de la sine intr-un mod destul de interesant. In prima faza, se pare ca m-am pricopsit cu o usoara raceala pe care promit sa o tratez cu mare grija, in asa fel incat sa nu-mi afecteze dorinta de a ma balaci la strand undeva in perioada imediat urmatoare (acestea fiind zise, am facut si lucrul care nu-mi placea, adica sa recunosc ca-s bolnava si sa nu las totul in mainile destinului).

Marea victorie pe ziua de azi a fost insa alcatuita din cele 50 de pagini de literatura americana postmoderna (citesti despre carte pe http://1001nopticucarti.wordpress.com ) pe care am reusit sa le citesc in liniste, stand in pat si gandindu-ma exclusiv la actiunea romanului in cauza. Practic, se poate spune ca e prima mea intalnire cu o lectura de placere din ultimele…4 luni de zile. Si doamne, cat bine imi face! (my own personal development books)

Surpriza a venit insa odata cu apusul soarelui: am fost invitata sa particip in calitate de sustinatoare (aka groupie) la o emisiune in care “protagonistul” era tocmai un om tare drag mie (nu zic nume, persoana importanta!). Am stat pentru prima data intr-un studio de televiziune si mi s-a parut un lucru pe care l-as mai face in viitor, insa privind din fata camerele de filmat. Intotdeauna am fost pasionata de lumea aceasta si azi am putut sa-mi confirm faptul ca se ridica la inaltimea asteptarilor mele.

Desi mi-e dor de net, am avut ocazia sa-mi consum din cele 1000 de mesaje incluse si sa abuzez din plin de bateria telefonului meu, astfel incat abia astept sa vad ce-mi rezerva ziua de maine!

Day 2:

Am decis sa marchez aceasta zi printr-o utilizare excesiva a aparatului foto, care incepe sa prinda curaj tot mai mare atunci cand iasa in lume. Ce tin sa-ti marturisesc e ca ii plac mult oamenii, mai ales aceia bine dispusi si dornici de a fi “trasi in poza”, iar azi s-a simtit ca acasa la majoratul lui Stef.

Faptul ca azi a petrecut si a dansat in rand cu mine nu e nimic comparativ cu emotiile pe care le-a simtit privind cel mai dulce baietel de 2 ani si jumatate, pe nume Victor, care a venit tocmai din Italia pentru a se intalni cu el. Am incercat sa ma prefac ca nu-mi plac copiii, dar recunosc ca pletosul asta mic mi-a pus capac! :)

In mod straniu, am realizat cate schimbari s-au produs in perioada mea de sedere online zilnica. Practic, se poate spune ca am fost plecata in excursie si m-am intors inapoi intr-o tara aproape irecognoscibila. Cred ca acesta ar fi lucrul pe care nu l-am placut in mod deosebit azi, dar poate fi luat ca o lectie de viata pe viitor. In fond, mai trebuie sa fiu si copilandra si sa trec prin diversele etape de evolutie.

La finalul serii, paseam prin Piata Mica cu pantofii in mana impreuna cu Julie, amintindu-ne de vara trecuta, de cafelele nocturne si de vremurile in care pur si simplu asa ni se scula. Acum suntem big big girls si nu ne putem lasa doborate de un scurt xPRiment numit viata!

Parce que je peux. xPRimentul continua si se intensifica, iar pe mine ma gasesti unde nici nu te astepti.

[urmatorul "semn" il primesti luni]

 Scroll to top