past

remember

…vremea cand numele meu se incheia cu .blogspot.com, cu toate afectiunile aferente unei bloggeritze minore si xTRem de ilegale. cand nu stiam ce-i ala SEO si-l confundam cu CEO (crezand ca poate o fi o noua forma de abordare a aceluias subiect). cand scriam articole si ma semnam prin propriile nazuinte, stiind ca “o sa cresc eu mare si va fac pe toti”.

heh, timpul a trecut rapid, lasand in urma doar o vaga amintire a celeia ce am fost mai demult. ce-i drept, afirmatiile facute in trecut stau mereu la dispozita celor cu adevarat interesati, uneori chiar si la indemana mea, pentru a analiza anumite intamplari, pentru a le reinterpreta. sunt cuvintele care ma definesc, care au conturat pe parcurs imaginea unei persoane dornice de noi xPRiente si calatorii, sunt acele fotografii care m-au acaparat intr-o forma sau alta si mi-au deschis orizontul, sunt eu. in portii mici si frecvente, cu bune si rele, cu sau fara cartile citite, temele facute, twitter-ul la zi.

pentru mai multe detalii, accesati-mi viata personala. sau dati click pe prima luna care va sare in cale. pentru ca bloguletzul, cuibusor de nebunii, implineste un an de activitate sub numele de xPRiment.com, insa, a fost si va ramane o parte din Andra Muresanu (future writer of dreams and desires).

[nouvelle vague-this is not a love song]

p.s. iti multumesc ca ma citesti si sper sa-ti ofer macar un motiv in plus cu fiecare articol sa o faci in continuare!

trecutul de ne-ntrecut

din seria: trecute, dar nu apuse, iti prezint un material care trebuia sa ajunga in fata ta in urma cu mai bine de un an. la momentul respectiv insa n-am avut probabil curajul sa-l scot la lumina, astfel incat a aterizat printre mormane de draft-uri. iti prezint cu drag intrebarile pe care mi le puneam in 27.05.2008, atunci cand urma sa-mi inchei al zecelea an de scoala:

ploua, iar intamplarea face sa ploua in culori. dupa ce am pictat ani intregi cu picuri negri pe zapada alba, azi ploua colorat si ma patez pe tot trupul, alergand agitata printre curcubee si surasuri.

cand vara se apropie, cand englezul meu intra pe net dupa 2 luni de absenta si-mi povesteste ca vine la budapesta (aaaaa!), cand cambridge-ul sta pitit dupa colt si eu in continuare nu-mi fac temele (suna a deja vu), cand scoala se incheie si simt deja mirosul de bucuresti (si metroul aferent), totul capata un sens deosebit. mi-e mai mare dragul sa scriu acum, cu tot timpul asta inexorabil pe cap, amorul in vene si planurile prin suflet…picura cu vise neimplinite, dar marea de dorinte e infinita.

mai am doi ani si termin cu obligatiunile scolare, ramanand doar cu clipele placute in suflet si povestea despre toti si despre toate. dar unde ma va duce drumul de acum incolo? voi reusi sa ma autodepasesc aducand parisul pe harta facultatilor de vis? oare voi gasi fericirea acolo unde ma straduiesc sa o caut? in cele din urma, imi voi definitiva statutul de…om boem?

cand unele lucruri se incheie, altele trebuie sa le ia locul. si atunci vine momentul deciziei: de acum, incotro?

de-as fi stiut atunci ca nedumeririle acelea imi vor colinda mintea, m-as fi pregatit din timp cu niste raspunsuri elaborate, poetice, artificiale. in schimb, sunt constienta doar de un singur aspect: ca anul acesta imi voi gasi o rezolvare simpla pentru a elucida toate variabilele pe care le-am intalnit in acesti ani de studiu.

si ca, pentru o schimbare catusi de mica a lumii inconjuratoare, e nevoie de o schimbare majora a sinelui. pe care sunt dispusa sa o fac pe orice taram mi se ofera aceasta posibilitate.

[tiesto-feel it in my bones]

arsita

De sub copac privea cum merele se prabusesc peste el. Acest fapt nu parea sa-i intrerupa lectura, ba dimpotriva, cu cat cadeau mai multe, cu atat era mai indarjit sa-si incheie capitolul. Sa treaca la unul nou, mai incarcat cu metafore, mai plin de sens.

De sub copac observa tihnit cum se misca umbra salvatoare, ce obisnuia sa-l protejeze de Soare. Era constient ca, odata cu sosirea amiezii, avea sa fie complet lipsit de grija paterna. Il asteptau calduri istovitoare, arsita se tavalea dupa colt, zambind, soptind vorbe dulci, dezvelindu-si nurii pentru a-l imbia sa-si lase cartea deoparte.

De sub copac nu contenea sa spere ca merele vor inceta sa se prabuseasca peste el, ca Soarele va fi bland cu el si nu-i va arde pielea, ci-l va bronza uniform, pregatindu-l pentru viata. Ca-i va oferi lumina pentru a-si duce cartea la capat. Forta pentru a se ridica si a-si continua drumul dincolo de livada.

De sub umbrela remarcam ca picurii imi murdaresc jacheta. Ca, dupa atatia ani de oras nazuiesc sa ma intorc sub copac, sa-mi recitesc povestea si sa revizuiesc randurile care mi-au parut prost formulate. Sa descopar sensurile ascunse ale cuvintelor ce mi-au fost adresate.

De sub palmier am realizat ca eu sunt scriitorul propriului meu roman.

[avand in vedere ca mi-e greu sa comentez situatia politica sau economica a tarii din ultima perioada, te voi delecta cu nitica literatura pentru o vreme. ca sa-ti mai iau gandul de la lucrurile rele din viata de zi cu zi]

 Scroll to top