paris

Paris preparations

What to do on a rainy Sunday morning? All is still so quiet and naive, thoughts are dribbling and turning and twisting through my mind. The faces I’ve met one day ago seem so crisp, yet so vague, so I can’t write about desires that haven’t been defined so far.

That’s why I turn to you, dear Paris. You’ve inspired me to write ever since we crossed roads in 2007, and now it’s finally time to meet again. You’re the one I’ve faithfully been waiting for all this time, the one that hasn’t made me decide whether New York has more beautiful streets and buildings than you do.

Because it’s about so much more than just the streets and the buildings. It’s about so, so much more than job opportunities and safety and the comfort of living close to the center, but just not quite there yet. It’s about a new state of mind, another way of thinking things through, a path to self discovery and evolution. It’s all about inspiration. About the fact that you give wings to my words.

Paris, I don’t know if New York’s time has arrived yet. But I know for sure that we have waited too long for each other. And that it won’t matter if it’s cold outside, because I still love you. And I always will, no matter where I am. No matter what language I speak on the outside.

À plus tard!

livin’ la vida loca

you’re young, living in a small city of a former comunist country, thinking of yourself as the smartest being to ever walk this road to success. you’re cooking up plans to take over the planet and find yourself on a crossroad between acting, singing and becoming a famous marketing superstar who does PR for V.I.P.s and gets to see all that happens behind stage. so you choose to continue your studies, get out and about and try to discover the world one european capital at a time.

you start off with something easy: a city with a population of about 2 million people (a finer, much more quiet version of the capital city in your homeland), two very nice parents looking up for you financially to get you the best conditions possible (within a reasonable amount of money) and three months and a half of “preparation mode”. now you’re ready to take off, get on those dancing boots and start making your way through the market (and earning some money, of course).

and after a couple of experiences, you realise that you love it here. so much, that you would not leave this place called “opportunity” for a million bucks. well, maybe for two million :) you start to get used to these conditions, start enjoying your daily rides on the tram and metro and start inviting people into your life and your soul. but you know that this is only a step in your way to conquering the world.

next up: finding a way of getting your Master’s degree in Paris and working during the summers in New York. if you know a way I could reach out for these 2, please comment below :D you would probably save a life!

trecutul de ne-ntrecut

din seria: trecute, dar nu apuse, iti prezint un material care trebuia sa ajunga in fata ta in urma cu mai bine de un an. la momentul respectiv insa n-am avut probabil curajul sa-l scot la lumina, astfel incat a aterizat printre mormane de draft-uri. iti prezint cu drag intrebarile pe care mi le puneam in 27.05.2008, atunci cand urma sa-mi inchei al zecelea an de scoala:

ploua, iar intamplarea face sa ploua in culori. dupa ce am pictat ani intregi cu picuri negri pe zapada alba, azi ploua colorat si ma patez pe tot trupul, alergand agitata printre curcubee si surasuri.

cand vara se apropie, cand englezul meu intra pe net dupa 2 luni de absenta si-mi povesteste ca vine la budapesta (aaaaa!), cand cambridge-ul sta pitit dupa colt si eu in continuare nu-mi fac temele (suna a deja vu), cand scoala se incheie si simt deja mirosul de bucuresti (si metroul aferent), totul capata un sens deosebit. mi-e mai mare dragul sa scriu acum, cu tot timpul asta inexorabil pe cap, amorul in vene si planurile prin suflet…picura cu vise neimplinite, dar marea de dorinte e infinita.

mai am doi ani si termin cu obligatiunile scolare, ramanand doar cu clipele placute in suflet si povestea despre toti si despre toate. dar unde ma va duce drumul de acum incolo? voi reusi sa ma autodepasesc aducand parisul pe harta facultatilor de vis? oare voi gasi fericirea acolo unde ma straduiesc sa o caut? in cele din urma, imi voi definitiva statutul de…om boem?

cand unele lucruri se incheie, altele trebuie sa le ia locul. si atunci vine momentul deciziei: de acum, incotro?

de-as fi stiut atunci ca nedumeririle acelea imi vor colinda mintea, m-as fi pregatit din timp cu niste raspunsuri elaborate, poetice, artificiale. in schimb, sunt constienta doar de un singur aspect: ca anul acesta imi voi gasi o rezolvare simpla pentru a elucida toate variabilele pe care le-am intalnit in acesti ani de studiu.

si ca, pentru o schimbare catusi de mica a lumii inconjuratoare, e nevoie de o schimbare majora a sinelui. pe care sunt dispusa sa o fac pe orice taram mi se ofera aceasta posibilitate.

[tiesto-feel it in my bones]

biting the big apple

Fie ca intrebarea se refera la Paris, Berlin, Amsterdam, New York, Viena, Budapesta sau Bucuresti, raspunsul e mereu acelasi: acolo vei gasi ceea ce cauti.

Dar atunci cand nu stii CE cauti, de unde stii ca acolo IL vei gasi? Adevarul, sentimentul de implinire absoluta. Poate o dorinta efemera de celebritate, bani si faima. Visuri desarte ce se risipesc pe strazile metropolelor (mai mult sau mai putin) europene. Speranta la o educatie a strazii mai buna, mai interesanta, mai directionata pe atributele pe care vrei, in timp, sa ti le insusesti.

Cand ratacesti intre alei autohtone si drumuri europenizate, gasesti la fiecare pas un nou motiv pentru a-ti face griji. Pe de o parte nu esti inca pe deplin convins ca esti in stare sa parcurgi drumul, avand in vedere ca nu ai un bilet de intoarcere. Pe de alta parte, privesti increzator inspre actiunile tale trecute si remarci ca au fost (in mare parte) incheiate cu succes. De ce nu ar merge si una ca aceasta?

Daca vei da peste aceleasi fuste, aceleasi cravate, aceleasi fetze? Atunci cum vei reactiona? Cum te vei descurca atunci cand situatiile in care vei fi pus sunt cu totul noi iar tu esti lipsit de inspiratie?

Cand stai in pragul usii, e bine sa-ti pui niste intrebari elementare. Sa vezi daca afara ploua sau e vreme buna, sa verifici daca esti indeajuns de gros imbracat pentru temperaturile de care te vei izbi. Dar indata ce ai verificat totul, poti sa incepi sa musti. Din marul pervers al maturizarii.

[jay z feat. alicia keys-empire state of mind]

would you like a wish for desert?

umbrella_rainbow[a little mind xPRiment i personally enjoy doing once in a while]

oficial a venit primavara, si lucrurile ar trebui sa se dezmorteasca incet, dar sigur. din pacate, cu tot “treibhauseffektul” asta nici macar anotimpul floricelelor de pe campii nu mai e la fel de placut mirositor precum obisnuia sa fie acum cativa ani.

de aceea, astenia tipica lunii martie pare sa se extinda si dincolo de granitele ei obisnuite si parca ne-am blocat in scaunele directoriale din fata laptalk-urilor, inghetati de vremea aiurea de afara. daca pe straduta ta straluceste soarele mai mult decat aici, te rog spune-i sa nu uite si de mine. sunt mica si am nevoie de razele sale pentru a ma metamorfoza din copilandra in “domnisoara CEO”!

cu gandul la nisipuri aurii si plaje cu resedinta in Ibiza, mi-am adus aminte de planul meu maret de cucerire a…continentului. in mod normal, dupa ce-mi inchei socotelile cu liceul si ma stiu intrata la Internationale Betriebswirtschaft in Wien, o tulesc cu rucsacul in spate pentru a revedea locuri vechi si a descoperi altele noi. nu stiu daca voi avea sau nu partener in periplul meu prin lume, dar vreau sa savurez “batranica EuROpa” intr-un mod cat mai placut si “non-strings-attached”.

ziua muzee, noaptea clubbareala, daca as mai gasi si loc de dormit si depozitat bagaje le-as avea pe toate. desi suna mai degraba a vis exotic, nu mi se pare un lucru imposibil de obtinut. cu putina organizare si documentare, un Europass (mai mult de 400 de euro n-are cum sa coste) si un www.couchsurfing.com, plus inca putin ajutor de la rude, prieteni si prieteni ai rudelor sau ai prietenilor, mare parte din impediment s-a dus.

dintre toate dorintele si nazuintele mele, cred ca ideea de a deveni o globetrotteritza imi surade cel mai tare. stiu ca voi avea mult de luptat pentru a-mi duce la capat visele, but i’m ready to give my best shot. dar tu cum ai proceda? daca ti-ai putea alege o singura dorinta, care ar fi aceasta aceasta si ce sacrificii ai fi dispus sa faci pentru a o indeplini?

[somewhere over the rainbow - israel kamakawiwo'ole]

destinatie de vacanta

[un xPRiment relaxant nu strica niciodata]

imagineaza-ti ca ai aflat azi la ora 12 faptul ca de maine intri in vacanta/concediu. orice test, examen, contract pe care trebuia sa il pregatesti se amana pentru cand te intorci de peste mari si tari. dispui de o suma imensa de bani cu ajutorul careia ai putea merge oriunde iti doresti!

problema e urmatoarea: ai la dispozitie doar 3 zile, dupa care trebuie sa revii cu forte proaspete si sa rupi fasul tuturor. astfel incat nu-ti ramane decat sa alegi urmatoarea chestie:

unde crezi ca te-ai simti ca-n paradis in acest interval si de ce?

[jason mraz-i'm yours-varianta acustica doar cu el si chitara lui]

obsesii

“nu am obsesii, am doar perversiuni”-parazitiiparis_nebunie1

cred ca singura modalitate prin care un om poate scapa din calea propriilor sale obsesii este luarea lor ca atare. cel putin atunci poate muri cu constiinta nepatata de ganduri necurate intr-o lume nebuna, nebuna de tot.

fie ca e vorba de o calatorie intr-un oras aparte din europa, muzica de un anume fel sau iarba proaspat cosita, cand vine vorba de obsesii, acesta isi duce slujba la bun sfarsit si transforma intreaga sa cautare a fericirii la borcan intr-o adevarata lupta impotriva societatii zilelor sale. obsesiile sunt motivul principal pentru care mai respira dimineata tarziu, se trezeste din pat stergandu-si creierul de amintiri neplacute din clipa, ora, ziua, saptamana, luna precedenta. isi reactiveaza motorul de cautare al lucrurilor placute de peste zi si pleaca la vanatoare prin lung si prin lat.

uneori, oamenii n-au nevoie sa escaladeze munti pentru a-si atinge creasta de placere. cateodata, ei simt ca pur si simplu nu s-a inventat termenul de «acasa» pentru un calator pribeag prin viata. poate ca nu este dat sa-si poarte doar crucea, ci sa isi parcurga si traseul spre linia de sosire. singuri. fara vreun ajutor spiritual, fara planuri prestabilite si ambitii prostesti, doar prin vise si noroc. si prin obsesii. obsesiile afecteaza intr-atat dezvoltarea unei persoane, incat o poate face sa cada in prima prapastie sau sa atinga paradisul cu degetele.

carpe diem. memento mori. dar invata sa-ti respecti obsesiile, caci ele iti patrund in suflet din adancul subconstientului si-ti schimba destinul. iubeste-le, caci ele te fac omul pe care ceilalti il observa in fiecare zi.

tu ce obsesii ai?

[vama veche-nu am chef azi]

 Scroll to top