inspiration

TEDxVienna 2010

TEDxVienna is the first conference I attended ever since moving to Vienna (about two months ago). It was a mindblowing experience that made me realize (over and over again) how much people need other people in order to fill up their lives with joy. But I’ll get to that later on.

Let’s start with the description of the event: have you ever heard of TED? This is a website that gathers inspiring speeches from all around the world and puts them online for everyone to see and share. They call it “ideas worth spreading” and it involves your own sense of perception towards the different aspects of life. Well, the big TED organizes its own events (unfortunately in the States) but it also allows independent events (by the name of TEDx events) to be held all around the world. Vlad Gozman, one of the wonderful people who helped TEDxVienna 2010 take place, didn’t have the time to tell me how he got the idea of making this happen, but I’ll be sure to get the story from him and return with details :) .

Now, let’s pass on to the parts of TEDxVienna 2010 that appealed to me the most: the speeches. I constantly tweeted during the presentations (more about that here) and, among other information, I found out that “The only way to get ahead is to become a compliant robot”, but didn’t want to listen to that, so I decided to “unlock deeper values and accept diversity in creativity” (Jessica White-Creativity unlocks). A presentation about the future of the “bionic eye” and the fact that the main cause of blindness is cataract in most underdeveloped countries made me shiver. And thank the lord for living in Europe and solving my sight problems on time (Gregoire Cosendai-Hopes of restoring vision to the blind).

Speaking about Europe, “do you know who is the winner at every Oscar premiere? European fashion” (said Sabine Seymour during her presentation about functional aestetics – the combo between FASHION and TECHNOLOGY). Selma Prodanovic was…amazing. Absolutely amazing. She made us even stand up from our chairs and promise ourselves to change the world and make it a better place!

Sean Bonner and Johannes Grenzfurthner were so funny and great, that I can’t even put the experience I lived during their presentation into words. Just follow them on twitter, search for videos of them, try to meet them at events in Vienna and…enjoy. Entertainment meets technology meets art meets…me. :) ) More insights on all the speakers here.

The highlights of the evening were the networking sessions that took place during the breaks and after the presentations, where I got to know so many beautiful people, that I can’t wait to here from them (or discover a way of writing them an interesting email).

TEDxVienna 2010 was a success! Thanks for letting me be a part of it :)

[p.s. I'll put some videos up here once I get hold of them]

before

poate ca asta e varsta la care trebuie sa o dai in bara de atatea ori, pana cand te dezmeticesti si-ti dai seama unde gresesti. la care primesti telefoane nocturne pe care nu-ti mai doresti sa le inchei si telefoane matinale la care nu-ti doresti sa raspunzi. la care iubesti sentimentul pe care ti-l confera o privire bine directionata intr-o seara la un party dintr-o cabana inzapezita, departe de stress-urile orasului.

poate ca acestea-s momentele potrivite in care sa citesti carti de marketing in loc sa-ti inveti la mate. sa te concentrezi pe orice mai putin pe…iminent. sa astepti ca furtuna sa te loveasca din plin si sa nu ai nimic de obiectat. in fond, daca e o stare pe care o astept de multa vreme, aceea e libertatea de a dansa in ploaie. sa alerg de gloante ce se-ndreapta spre mine ca urmare-a greselilor din ecuati rezolvate cu metoda lui cramer m-am saturat.

imi place sa dau peste povesti clasice de succes: copil cuminte, silitor, isi face mereu temele la scoala, repeta, invata, rezultate uimitoare la olimpiadele scolar totul finalizat intr-o diploma care nu-l ajuta sa zboare nici macar pentru o clipa, inaltandu-se din mediocritate.

dar, mai mult decat povestile clasice, imi place sa creez povesti neconventionale de succes. si, cu putin noroc, am toate sansele sa reusesc. tine-mi pumnii si asteapta-te la ce-i mai nastrusnic!

[empire of the sun - we are the people]

printre ganduri

pour vousDaca e un lucru pe care-mi place sa-l descopar intr-o persoana care se afla in apropierea mea, acela e PASIUNEA. Pasiunea cu care lupta pentru a-si atinge scopurile, cu care infrunta ore de munca istovitoare pentru a capata xPRienta, care il indreapta spre un succes fulminant sau macar spre un drum plin de peripetii prin care se “initiaza” in tainele lumii.

De ce sa nu recunosc? Imi place sa ma inconjurez de astfel de oameni puternici, increzatori, care privesc viitorul cu optimism, fiindca ma ajuta sa-mi recapat fortele interioare. Oamenii veseli, zambareti, vorbareti si plini de idei starnesc in mine cele mai placute emotii, de fiecare data cand privirile noastre se intersecteaza.

Sunt acei oameni pe care i-am pastrat in albumele cu amintiri, printre ganduri si printre randuri, care s-au intiparit in sufletul meu si ma ajuta sa-mi regasesc inspiratia ori de cate ori imi doresc sa exprim ceva profund. Sunt muzele mele, dar in acelasi timp si mantra mea protectoare in fata obstacolelor.

Tu, privindu-ma cum cresc cate un pic in fiecare zi, esti cel care ma indeamna sa-mi intind aripile spre orizonturi indepartate. Sa zburd cu gandul indreptat catre stele si sa-mi indrept privirea catre miracolul fiintei umane.

Iti multumesc ca esti atat de superb, in toate felurile posibile!

[vita de vie-praf de stele]

we are big people now

avem interese marete, vrem sa ne luam carnetul sau cel putin sa nu intram in primul copac cu prima noastra masina. avem 18 ani si nu ne mai e frica de directori care ne privesc in pauze fumand sau de raziile din cluburile prin care umblam. avem bac-ul, si nici nu stim sigur din ce materii il dam, dar facem meditatii “preventiv” ca sa dregem in ultimul an de liceu ce n-am reusit sa facem in ceilalti trei.

acum e momentul sa incepi sa-ti iei “la revedere”. de la dulciurile pe care le primeai din partea bunicilor, de la libertatea pe care o aveai sa zburzi prin parc si sa nu se uite nimeni urat la tine (“ce face omul asta pe leagan? mai are 5 ani?”), de la prietenii si iubitii din 9-12, de la Hermannstadt si ale sale cai intortocheate. incepi sa cauti pe net site-uri despre admiteri, te uiti peste criteriile de selectie la facultatea visurilor tale, te intrebi daca peste 100 de ani vei mari si tu numarul “laureatilor premiului Nobel ce au trecut prin bancile” lor.

pe de o parte, e placut sa observi cum din copilul care se juca in fata blocului ai devenit o persoana respectabila ce frecventeaza cercuri, forumuri si localuri selecte. traiectoria e exact aceea pe care ti-ai stabilit-o intr-un moment de visare in care priveai un film hollywoodian de succes si te bucuri de asta. speri ca in fata sa ai un drum cel putin la fel de interesant ca cel pe care l-ai avut in acesti primi 18 ani de viata.

dar, sa-ti spun sincer, imi amintesc cu drag de vremea in care imi doream sa fiu “a big, big girl in a big big world” si nu puteam face nimic in sensul asta decat sa cresc. acum avem in fata un drum intreg de croit.

we are big people now, living in low buildings with high expectations from life.

[cand eram mica, credeam ca sunt singura persoana din lume care trebuie sa creasca pentru a ajunge "om mare", iar restul s-au nascut toti cu slujbe si familii. plangeam de cate ori n-aveam voie sa-i insotesc pe ai mei la o petrecere sau reuniune de adulti, pana intr-o zi cand le-am destainuit problema mea. razand, mama mi-a povestit ca si ea a iesit din burtica fiind copil si ca in burtica nu incap oameni mari. dar cand zaresc atatia copii cu atatea probleme pe cap, tiind sa nu-i mai dau dreptate.]

tu cum ai ajuns om mare?

poezie de septembrie

Am inceput sa-ti pregatesc de ceva timp o colectie de ganduri, pe care (sper), in curand, o vei putea gasi prin magazine sub forma de carticica de dor, sau poate, cine stie, intr-o maniera mai deosebita chiar aici pe blog.

Ca sa intelegi mai lesne despre ce este vorba, iti voi povesti despre o pasiune a mea care nu vine de ieri-alaltaieri. Imi place enorm de mult sa scriu poezii, iar acum cateva saptamani mi-am regasit inspiratia necesara pentru a incropi un volum “de debut”. Un proiect cu inceput si sfarsit, un proiect plin de vise pe care doresc sa ti-l fac cunoscut prin intermediul acestei poezii:

nu clipi!

clipeai si incercam sa-ti tin
privirea intr-un chip strain
si sa pastrez macar putin
din visul care parea lin.

si incercam sa te opresc,
sa nu clipesti cand iti soptesc
ca am ajuns sa te iubesc
atat de mult, incat nutresc

sa-ti fur mereu ocheadele,
sa colind promenadele
avandu-te la bratul meu,
pastrandu-te in gand mereu.

dar ai decis sa tot clipesti
privirea mea sa n-o zaresti
si ai ramas doar doi ochi tristi
prin lume rataciti turisti.

Sper ca acesta sa fie doar inceputul unei lungi aventuri prin lumea literaturii. Si as dori din tot sufletul sa-mi impartasesti impresia pe care ti-a facut-o aceasta prima mostra de poezie.

O poezie pentru o zi de septembrie, luni.

[Horia Brenciu-Septembrie, luni]

18 to 80

dheo bunic

dheo bunic

Se apropie incetisor de mine si ma priveste cu aceeasi ochi tineri cu care, odinioara, isi privea proprii copiii. Acum ma are pe mine in grija si asta nu pare sa-l afecteze deloc, caci, desi a atins venerabila varsta de 80 de anisori, nu inceteaza in a-mi spune ca se simte ca la 18 ani alaturi de mine. Si sincer, daca nu ar fi ridurile de expresie ce tradeaza un zambet mereu prezent, l-as lua drept unul dintre colegii mei de clasa.

Curioasa fiind, decid sa-l intreb: “Tu cum erai la varsta mea? Pe tine viata cum te-a afectat?”

Se aseaza pe un scaun, intr-o pozitie ce tradeaza o veritabila ora de povesti si destainuiri:

“Frumoasa bunicului, pentru mine totul a inceput cu un vis. Acela de a face lumea un loc mai bun pentru tine si parintii tai, alaturi de toti ceilalti copii din lume. Arma cu care am decis sa lupt a fost condeiul, pe care il foloseam pentru a scrie articole ce ar fi putut ajuta la deschiderea lumii spre noi orizonturi. Nu mi-a fost deloc usor, si in drumul meu am intalnit o multime de obstacole, cum ar fi reticenta unora de a privi dincolo de aparente, dar consider acum ca mi-am dus misiunea la bun sfarsit.”

“Despre ce vorbesti tu acolo? Aproape ca nu inteleg nimic!”

“Sa-ti explic concret: la inceput a fost blogul, si dupa aceea au urmat colaborarile online. De la meeting-uri la roblogfest-uri, imi placea sa fiu peste tot si sa ascult mereu mai mult decat sa vorbesc. Astfel am ajuns sa fiu considerat usor timid, si am putut obtine exact ceea ce-mi doream: sansa de a impresiona oamenii cu usurinta prin vorbele si faptele mele. Pentru ca atunci cand lasi mereu un as in maneca si loc de “buna ziua”, iti creezi singur un drum lin prin viata.

Ce-i drept, corabiile mi-au fost inecate cand am dat de bunica ta. N-am sa uit niciodata ziua in care am cunoscut-o! O femeie mai sireata si isteata ca ea nu cred ca as fi intalnit nici daca era sa implinesc 1000 de ani…

M-a vrajit. Dar mai multe despre asta iti povestesc dupa ce faci 18 ani.”

“Stii ca esti nedrept, nu? In mai putin de 10 zile fac 18 ani si tu-mi spui chestii de astea!”

“Asa imi place mie, sa mai necajesc din cand in cand. Crede-ma ca daca nu inveti cand sa accepti o ironie si cand sa razi la o gluma, drumul prin viata va deveni unul foarte anevoios. Despre mine s-au spus multe: ca as fi prea tacut, prea retras si prea rigid in privinta normelor, dar toate criticile m-au crescut si m-au adus aici. Departe.”

Il vad cum incearca sa se ridice de pe scaun, si, dintr-o data il zaresc rostogolindu-se. Ma speriu rau de tot si raman socata intr-un colt.

Privindu-l atent, observ cu cata agilitate se ridica singur, in ciuda anilor acumulati. Ma roaga doar sa verific daca are praf pe pantaloni si sa-l sterg, soptindu-mi:

“S-a intamplat de multe ori sa cad. Nu am fost tot timpul la fel de rapid ca acum! Dar odata cu anii am prins curaj sa risc, sa nu ma dedau de la nicio placere a vietii, sa lupt si sa inving. Altfel cum crezi ca as fi reusit sa vad atatea locuri ascunse ochilor umani, insule si locatii superbe de pe pamantul acesta? Cum as fi putut cunoaste atatia oameni cu care sa vorbesc si despre care sa scriu? Nu-mi mai este frica sa cad. Nici chiar de acel moment in care nu va voi mai putea ridica singur. Atunci ma va ridica Dumnezeu la el.”

Iti multumesc ca ai intrat in viata mea, Ovidiu, si-ti doresc multa sanatate, alaturi de capacitatea de a le povesti peste multi ani aceste intamplari nepotilor tai!

P.S. Acest articol n-a fost scris nici pentru misto, nici cu ganduri melancolice. Sper doar ca ti-a adus un zambet mare pe buze si optimism in suflet! (daca tot vrei sa-l facem funny, sa zicem ca am facut misto de tine cand te-am facut sa cazi de pe scaun la 80 de ani :P )

generatia pierduta

prea multe vorbe se delete-eaza in fiecare zi. prea multi prunci ai literaturii raman prinsi in prezervativele secolului 21.

messenger, g talk, icq, twitter, facebook, hi5, gmail, laptop, Mac, iPhone. un nou mod de a te exprima, un nou mod de a-ti pierde identitatea printr-un singur click.

mandrie fara prejudecata

atunci cand cineva imi demonstreaza intr-un mod atat de frumos cat de mult imi apreciaza scrisul, sunt cu adevarat mandra ca gandurile mele ajung in fiecare zi in locurile potrivite.

in fond, niciodata sa nu uiti ca daca scriu ceva, o fac pentru ca tie iti place sa ma citesti. si pentru ca-mi doresc sa-ti conturez povestea spunandu-ti-o pe a mea.

am ales sa-ti prezint in final videoclipul acesta, pentru ca face parte din categoria celor care “fac o diferenta”. o diferenta pe care imi doresc sa o pot face si eu intr-o buna zi:

continuitate

de multe ori, simt ca nu mai am motiv pentru care sa ma intorc in spate. ca am spus de prea multe ori “la revedere” pentru a mai saluta din nou.

mi-am facut damblaua. am avut si iubiti pe aici, dar am suferit din cauza chitaristilor frumosi cu plete lungi si accent usor frantuzizat si recent, am sesizat existenta altora, mai tineri si mai vanjosi. acum e randul tau sa treci prin toate xPRimentele pe care le faceam acum doi ani.

o sa ai multi prieteni falsi in scoala asta, dar o sa dai si peste cativa pe care ii vei pastra peste ani si ani de zile. o sa-ti dai seama mai tarziu ca tot raul a fost inspre bine, dupa ce-ti vei fi sortat atent cercul de prieteni si vei porni pe un drum pe care ai vrut de mult timp sa ajungi. vei suferi in the process, dar tine minte:

ai ajuns aici ca sa-ti demonstrezi ceva. sa arati ca poti sa faci o treaba buna si sa te distrezi in acelasi timp. sa te indragostesti o data, de doua ori, de cinspe ori, dar sa ai grija ca dupa fiecare relatie sa extragi macar un invatamant pe care sa-l folosesti mai incolo. sa afli cine-i fipsu, fipsa (eh, din pacate o vei cunoaste doar din povesti), sa vezi cum se organizeaza, cum se pierde si castiga un fasching, sa participi la balurile bobocilor si sa te hlizezi la tinutele miss-elor si misterilor (a se citi pe romaneste mister), sa te bucuri de cel putin un austausch si macar tu sa ajungi sa te imbeti crita la sambachshof (LUPTA pentru asta cu toate armele din dotare!).

nu va fi intotdeauna soare. stii bine ca nu la orice test se poate copia si ca de anumite note n-o sa scapi, oricat te-ai chinui. dar nu te lasa abatuta de probleme de genul acesta, ci concentreaza-te pe scopul tau final. daca acela este sa ajungi arhitecta, atunci deseneaza. daca vrei sa ajungi fotografa, pozeaza. daca stii ca vei fi fotomodela, zambeste in toate camerele. si daca te bate gandul sa te faci “femeie de afaceri”…invata. cand cineva incearca sa te injunghie pe la spate, lasa-l. e probabil un om mic, lipsit de importanta, care nu are o viata proprie indeajuns de interesanta. dar nu barfi. nu vorbi pe nimeni de rau pana cand nu ai ajuns in situatia acelei persoane si stii cum ai reactiona. nu ajunge TU omul mic.

o sa pleci din bruk cu zambetul pe buze, pentru ca vei stii ca ai facut istorie. si atunci cand dai peste o persoana dornica sa afle informatii pretioase, spune-i-le mai departe daca crezi ca merita. macar paseaza-i acest articol, si tot o sa priceapa ceva.

tie iti doresc sa ai un drum lin, frumos si presarat cu clipe de bucurie pe holurile acestei scoli. pentru ca, daca ai ajuns cu lectura pana aici, restul e floare la ureche!

tu ce alte sfaturi ai mai da unui licean?

[bug mafia-cu talpile arse]

P.S. Dictionar explicativ pentru cei care nu sunt din Bruk:

fasching=carnaval

austausch=schimb de experienta

sambachshof=loc in care orice brukist trebuie sa ajunga macar o data in viata (tabara de stiinte politice in germania)

fipsu, fipsa=legende vii ale brukului (profi foarte cunoscuti de generatii intregi)

red

woman in red dressin dimineata aceasta m-am trezit in cel mai imens si pufos pat in care dormisem vreodata.

se facea ca era mijlocul verii, si ma lafaiam, fara sa-mi dau seama unde sunt si de ce am ajuns aici, in asternuturile cubaneze ale unei pensiuni aflate la distanta mica de Havana. desi eram tentat sa arunc o privire pe geamurile acoperite de perdele albe, prin care aerul se dispersa si devenea respirabil, chiar usor racoros, am preferat sa arunc o privire prin camera intai.

un singur pat acoperit cu asternuturi fine, asezat langa o fereastra de dimensiune mare si o noptiera pe care era asezat un biletel. ma intrebam daca e pentru mine, si am facut impolitetea de a-l citi.

“asteapta-ma, ma intorc in curand”

eram curios cine-mi pusese hartia acolo, pe cine trebuia sa astept.

apoi m-am asezat la fereastra si am contemplat atmosfera din spatele ei. oameni muncitori, care se miscau repede in toate directiile, o muzica imbietoare si plina de intelesuri ascunse, o paleta larga de culori si sentimente, toate la doar o infima distanta de mine.

am simtit-o dintr-o data pe pielea mea. m-a atins si m-a sarutat usor pe umar, m-a strans ferm de maini si m-a intrebat:

“iti place? ti-am pus o lume intreaga la picioare, din care iti poti alege sa vezi ce vrei!”

dar tot ce-mi doream eu sa vad era rochia ei rosie si felul in care se mula pe fiecare val al corpului ei. as fi vrut sa o prind de talie si sa o lipesc de pieptul meu pentru a nu-mi scapa niciodata printre degete. parea fragila, si-n acelasi timp se lasa ghidata de mainile mele in miscari, avand o usoara aparenta de felina.

m-a invitat sa dansam pe ritmuri calde, imbietoare si m-a apropiat atat de tare de ea, incat tot ce respiram era parfumul ei delicios. am strabatut toate culturile lumii prin miscarile de dans, ascunsi intr-o mica incapere de la poalele Havanei.

dintr-o data s-a oprit. se uita la mine si nu-i puteam vedea decat ochii. m-a lasat sa inteleg ca are ceva urgent de incheiat pana data viitoare cand ne vom intalni. si a disparut.

m-am trezit in patul meu micut de acasa, avand un bilet asezat pe noptiera:

“asteapta-ma, ma intorc in curand”

o sa vedem in lumea larga, frumoasa mea doamna cu rochia rosie!

[buena vista social club-chan chan]

P.S. Vor mai scrie articole coloristice:

Brylu (Orange)

Evodani (Galben)

Dheo (Verde)

Dany (Albastru)

Andy Mihail (Indigo)

Florin Puscas (Violet)

1 2 3  Scroll to top