inceput

de ce iti scriu

las timpul sa mi se scurga printre degete, gandind doar in vise si-n planuri de viitor. cu lumina aprinsa, in fata calculatorului, elaborez tactici prin care sa fac cat mai multe lucruri in cat mai putin timp. nu ma intereseaza ce am de pierdut in procesul de elaborare, ma intereseaza doar sa-mi ating scopul.

care este de fapt scopul meu? pentru ce am inceput sa scriu si de ce nu ma opresc, chiar daca nu am fost fluida in exprimare pe parcursul anilor? scriu fiindca imi doresc sa pastrez fiecare clipa importanta, memorabila a vietii mele intr-un altar de piatra de neatins si sa raman astfel scrijelita pe paginile istoriei. scriu pentru ca asta-mi da aripi, pentru ca trecand suferinta prin filtrul cuvintelor, aceasta devine o depravata stare de beatitudine. o pauza de cafea.

nu stiu daca sunt un PR bun sau un scriitor prost, nu inteleg inca incotro se vor indrepta aceste pagini redactate in noptile in care gandurile imi vin in pas alergator si vor sa iasa la iveala. dar sunt sigura ca e doar o chestiune de timp pana cand voi alege calea prin care sa-mi indeplinesc scopul.

Cuvintele sunt muzica pe care o pot aduce in casele tuturor celor ce sunt capabili sa inteleaga. xPRimentul e de fapt viata mea, un ciclu de evenimente pe care le traiesc pentru a le putea povesti mai apoi, pentru a putea da aripi altora ce-si doresc acelasi lucru sau pentru a crea un mediu de actiune celor ce-si doresc altceva. articolele ce se succed reflecta starile de tranzitie prin care trec pentru a ma putea defini ca persoana. suferinta pe care o port pentru ca as vrea sa cant, dar tu nu m-ai putea auzi.

asa ca-ti scriu. de cate ori simt ca am forta necesara pentru a-ti aduce ceva nou in fata ochilor, incerc sa-ti “cant” o noua serie de intamplari. de aceea, te rog, accepta-mi firea xPRimentala. ia cu tine macar un cuvant din fiecare articol si pastreaza-l intr-un loc in care nimeni din lume nu are acces direct. apoi, ofera-l cuiva care merita si roaga-l sa faca acelasi lucru.

scopul scuza mijloacele

As vrea sa nu-mi mai fie frica de carti groase.

Sa pot privi un volum de peste 300 de pagini cu incredere, desi as stii ca-mi va rapi mult din timpul liber. Poate ca asta inseamna cu adevarat sa fii pasionata de literatura. Sa ai curajul de a deschide o carte despre care ai certitudinea ca-ti va schimba viata. Si mai presus de atat, sa ai curajul de a o inchide abia dupa ce ai poposit cu gandul pe ultima ei pagina.

Am o multime de carti ce gem din biblioteca-mi personala. Sunt stivuite dupa gradul de pasiune pe care mi l-au provocat atunci cand le-am vazut asezate in librarie. Imi pareau fiinte dulci, fiinte cu potential, fiinte pe care le-as fi putut iubi daca…erau mai aproape de mine. Asa ca m-am apropiat de ele. Le-am rasfoit. Am ajuns intr-o asemenea relatie cu ele, incat sa nu-mi mai pese de nimic atunci cand ajungeam in preajma lor.

Eram doar eu si cartea. Ne priveam si ne admiram una pe cealalta, dorindu-ne mai mult decat o privire pasagera. Fiind sigura de succesul unei tranzactii reusite,sfarseam prin a o cumpara. Dispuneam de bani destui, dar exista mereu o umbra de nehotarare in mintea mea. Astfel incat, odata ajunsa acasa, o puneam in biblioteca la sectiunea “urmeaza sa te citesc”. Ca mai apoi sa alerg inspre librarie in cautarea unor volume noi.

Intr-un fel, mi-e teama ca o carte groasa nu ar fi in stare sa inteleaga de ce o las deoparte si-mi vad de activitatile zilnice. De ce trebuie sa-mi fac temele la mate si ma ingrijoreaza notele de la scoala. De ce citesc si alte carti, mai subtiri, in paralel, fara sa am impresia ca o tradez. De ce decid brusc sa o las deoparte si sa uit de ea o vreme.

Poate ca pur si simplu, unele carti groase nu sunt facute pentru a fi citite, ci pentru a fi puse in raft. Desi nu cred ca praful ar avea onoarea sa patrunda intre paginile pe care nu am reusit eu sa le descifrez.

[urmatorul meu xPRiment e simplu, si totusi foarte dificil: am 5 carti groase pe rol, despre care vei putea citi mai multe in curand aici]

[am rezistat 5 zile si 23 de ore fara net. si mi-a ajuns pana in vacanta!]

 Scroll to top