festival

FITS 2010: inchisoarea de oase

In aceasta seara (30 mai 2010) am avut pentru prima data placerea de a participa la un eveniment indoor din cadrul Festivalului International de Teatru Sibiu, editia 2010 la piesa de teatru “Inchisoarea de oase” in regia lui Eugenio Barba, interpretata de Teatrul Odin din Danemarca. Lucrul care m-a atras in sine la aceasta piesa a fost tocmai titlul, care-mi amintea pe de o parte de drama existentiala a lui I0na (de Marin Sorescu), iar pe de alta parte de povestirea scurta a lui Kafka “Vor dem Gericht” din descrierile pe care le-am citit in revista “Zile si nopti” (aleasa de catre mine drept cea mai buna sursa de ghidare in privinta alegerii pieselor de teatru la care sa merg).

In jurul orei 21.30 am fost purtati din statia de autobuze de la TNRS (Teatrul National “Radu Stanca”) catre locul desfasurarii actiunii, la Hala Simerom de pe str. Galileo Galilei -despre care nu pot oferi prea multe detalii inca si am patruns intr-o sala incarcata de lumina lumanarilor arzande pe doua mese lungi.

Atmosfera pe care artistii au creat-o a fost pentru inceput una solemna, lipsita de cuvinte. Ulterior am realizat motivul pentru care au turnat vin in paharele celor din primul rand iar bucati mari de paine sedeau in fata acestora: recreerea scenei cinei cea de taina.

Piesa s-a bazat in mare parte pe evidentierea simbolisticii omului modern intr-o extensie a operelor pe care le-am numit mai sus. Dintre elementele pe care le-am considerat cele mai potrivite pentru ceea ce ma asteptam sa gasesc voi evidentia reinterpretarea unor pasaje din biblie: “Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor macelari pentru pace” (referinta clara la cruciade) si finalul in care barbatul ce-si purtase bucata de lemn pe parcursul intregii desfasurari a piesei decide sa infiga cuie in cartea destinului sau.

Mitul omului modern e probabil unul dintre cele mai dificile elemente de transpus plastic intr-o piesa de teatru, astfel incat se ajunge usor la un absurd al cotidianului combinat cu o multime de simboluri greu de inteles. Desi piesa a fost literalmente GREA, m-a pus in ipostaza in care sa-mi autoanalizez comportamentul in societate si sa reflectez asupra unor teme greu de dezbatut intr-un cadru social clasic (iesit la cafea cu prietenii).

Provocare: in ce moduri se poate utiliza o bucata de lemn? :) Astept comentariul tau!

Credit foto: Tony D’Urso

coke live peninsula 2009

Se aduna o multime de trupe de diferite genuri. Se strang in jurul lor oameni de mai multe etnii, din mai multe categorii, cu mai multe frizuri si mai multe povesti de spus, se aseaza in corturi pe un camp, li se da de baut dupa chip si asemanare si se pun toti in fata unei scene imense.

Rezultatul?

Un festival foarte reusit din punct de vedere al lineup-ului, o ocazie propice pentru a putea studia natura umana intr-un mediu deosebit. Un motiv in plus pentru a dori sa fugi de acasa si sa nu mai deranjezi vecinul care nu iti suporta muzica data la maxim.

Cred ca fiecare persoana care a patruns in ultimele 4 zile in perimetrul festivalului a avut un scop oficial si unul neoficial pentru care a facut acest lucru. Unii si-au gasit jumatatea, altii au gasit un loc de distractii, cei mai multi au intalnit oameni cu aceleasi preferinte muzicale ca si ei si au descoperit noi metode de petrecere a timpului liber.

Eu am venit aici ca sa scap. Nu de casa, nu de griji, nu de parinti sau prieten. Am reusit sa scap de tensiunile acumulate in ultimul timp si sa-mi iau un ragaz pentru gandire. Pentru a face noi xPRimente alaturi de persoane cu care nu m-as intalni in mod normal.

Si desigur, am venit pentru atmosfera. In speranta ca in 2010 ma teleportez de la FelSziget direct la Sziget-the real deal.

[Iris-Pentru totdeauna]

 Scroll to top