apreciere

FITS 2010: Ghidul copilariei retrocedate

Sa simti cum pielea ti se face ca de gaina si din ochi incep sa-ti curga lacrimile. Sa te uiti catre Marius si sa speri ca nu se uita spre tine, ca sa ai timp sa-ti stergi ochii. Sa plangi in gand stiind ca esti exact in aceeasi ipostaza ca si Andrei Perlmutter, undeva la granita dintre Romania si Vest. Sa-ti fie dor de trecut, dor de prezent si dor de viitor, toate in acelasi timp. ASTA inseamna “Ghidul copilariei retrocedate”, cea mai frumoasa piesa pe care am avut pana in ziua de azi onoarea sa o vizionez.

Festivalul International de Teatru Sibiu, editia 2010 mi-a oferit aceasta sansa, de a observa viata in plina ei desfasurare, de a citi viitorul pe chipul actorilor ce interpretau rolurile pasagere pe care le au oamenii in viata fiecaruia. M-am intors in tineretea lui Andrei, pentru a-l vedea intr-o dubla ipostaza (un EU scindat in doua caractere, Andrei Perlmutter-evreul de 18 ani aflat pe punctul de plecare catre SUA si Andrei Codrescu-poetul american in varsta ce-si revendica anii de liceu) si m-am identificat, in parte, cu fiecare dintre EI.

Povestea il poarta pe Andrei prin probele BAC-ului, testele dragostei si tezele de poezie pe care le sustinea in fata colectivului din care facea parte. Nu stiu daca acest poet si-a ales sa fie poet ca si meserie sau viata l-a purtat in acest sens, dar tare mult mi-ar placea sa aflu.

Eu sunt o tanara de 18 ani ce nutreste un destin asemanator. Desigur, luand in considerare doar aspectele pozitive, acelea a implinirii pe plan profesional in domeniul care-ti produce entuziasm maxim, de a vizita lumea si de a xPRimenta in detaliu: in acest sens, conferinta pe Internet pe care a avut-o Andrei Codrescu dupa terminarea spectacolului m-a adus din nou la plans.

Am plans ca un copil ce nazuieste sa traiasca mereu in universul pe care si l-a creat la 6 ani. Am plans ca o adolescenta ce se desparte de liceu. Am plans pentru ca am inceput sa devin un om mare si-mi doresc sa nu fac niciodata un copil sa planga.

mandrie fara prejudecata

atunci cand cineva imi demonstreaza intr-un mod atat de frumos cat de mult imi apreciaza scrisul, sunt cu adevarat mandra ca gandurile mele ajung in fiecare zi in locurile potrivite.

in fond, niciodata sa nu uiti ca daca scriu ceva, o fac pentru ca tie iti place sa ma citesti. si pentru ca-mi doresc sa-ti conturez povestea spunandu-ti-o pe a mea.

am ales sa-ti prezint in final videoclipul acesta, pentru ca face parte din categoria celor care “fac o diferenta”. o diferenta pe care imi doresc sa o pot face si eu intr-o buna zi:

 Scroll to top