Fie ca intrebarea se refera la Paris, Berlin, Amsterdam, New York, Viena, Budapesta sau Bucuresti, raspunsul e mereu acelasi: acolo vei gasi ceea ce cauti.

Dar atunci cand nu stii CE cauti, de unde stii ca acolo IL vei gasi? Adevarul, sentimentul de implinire absoluta. Poate o dorinta efemera de celebritate, bani si faima. Visuri desarte ce se risipesc pe strazile metropolelor (mai mult sau mai putin) europene. Speranta la o educatie a strazii mai buna, mai interesanta, mai directionata pe atributele pe care vrei, in timp, sa ti le insusesti.

Cand ratacesti intre alei autohtone si drumuri europenizate, gasesti la fiecare pas un nou motiv pentru a-ti face griji. Pe de o parte nu esti inca pe deplin convins ca esti in stare sa parcurgi drumul, avand in vedere ca nu ai un bilet de intoarcere. Pe de alta parte, privesti increzator inspre actiunile tale trecute si remarci ca au fost (in mare parte) incheiate cu succes. De ce nu ar merge si una ca aceasta?

Daca vei da peste aceleasi fuste, aceleasi cravate, aceleasi fetze? Atunci cum vei reactiona? Cum te vei descurca atunci cand situatiile in care vei fi pus sunt cu totul noi iar tu esti lipsit de inspiratie?

Cand stai in pragul usii, e bine sa-ti pui niste intrebari elementare. Sa vezi daca afara ploua sau e vreme buna, sa verifici daca esti indeajuns de gros imbracat pentru temperaturile de care te vei izbi. Dar indata ce ai verificat totul, poti sa incepi sa musti. Din marul pervers al maturizarii.

[jay z feat. alicia keys-empire state of mind]

Intr-un an de zile imi voi incheia socotelile cu scoala romaneasca, si-mi voi continua probabil drumul pe autostrazile europene ce duc inspre Viena. Desi am acumulat in acesti ultimi 11 ani de invatamant romanesc o multime de informatii din toate domeniile studiate in scoala, imi dau seama ca viitorul depinde de niste examene elaborate ca sa ne evalueze sporadic cunostiintele. Examene pregatite in graba de un guvern ramas fara sustinere parlamentara intr-o tara aflata in plina criza economica si politica. Suna interesant? Stai sa vezi ce urmeaza!

Am ajuns sa depindem de meditatii pentru a acumula cunostiinte pentru aceste examene, deoarece in acesti 4 ani programele nu au permis profesorilor sa predea materia solicitata in anumite ocazii la Bac. Subiectele sunt abordate pe ritmul repede-inainte, pentru a termina toate modulele aferente unui an scolar…si ghici ce? Toate informatiile primite raman stocate in memoria pasiva, pentru ca nu avem timp sa le aplicam, sa ne indeletnicim cu ele, sa le aprofundam si sa le sedimentam. Vom invata perfect anul acesta, vom avea rezultate remarcabile la Bac si nu se va pune problema sa nu fim admisi la facultate. Dar pretul pe care il platim e un an pierdut pentru a acumula niste chestii pe care le vom uita de indata ce nu ne vom mai folosi de ele.

Mi-am dat seama in timp ca e vorba de un intreg cerc vicios care porneste din neputiinta de a schimba sistemul, incercarea de a patrunde in el pentru a produce o revolutie de ordin intelectual si se sfarseste cu coruptia, odata ajuns la putere. Daca in joc sta natura individualista a omului sau elemente de alta natura, asta nu mi-am putut raspunde pana acum. Nu am reusit sa inteleg de ce exista atatea discrepante intre aparenta si esenta.

De ce nu functioneaza sistemul?

[nasul lui mario puzo a devenit cartea mea preferata, si mi se pare ca aceasta melodie se potriveste situatiei de fata.]

[a little mind xPRiment i personally enjoy doing once in a while]

oficial a venit primavara, si lucrurile ar trebui sa se dezmorteasca incet, dar sigur. din pacate, cu tot “treibhauseffektul” asta nici macar anotimpul floricelelor de pe campii nu mai e la fel de placut mirositor precum obisnuia sa fie acum cativa ani.

de aceea, astenia tipica lunii martie pare sa se extinda si dincolo de granitele ei obisnuite si parca ne-am blocat in scaunele directoriale din fata laptalk-urilor, inghetati de vremea aiurea de afara. daca pe straduta ta straluceste soarele mai mult decat aici, te rog spune-i sa nu uite si de mine. sunt mica si am nevoie de razele sale pentru a ma metamorfoza din copilandra in “domnisoara CEO”!

cu gandul la nisipuri aurii si plaje cu resedinta in Ibiza, mi-am adus aminte de planul meu maret de cucerire a…continentului. in mod normal, dupa ce-mi inchei socotelile cu liceul si ma stiu intrata la Internationale Betriebswirtschaft in Wien, o tulesc cu rucsacul in spate pentru a revedea locuri vechi si a descoperi altele noi. nu stiu daca voi avea sau nu partener in periplul meu prin lume, dar vreau sa savurez “batranica EuROpa” intr-un mod cat mai placut si “non-strings-attached”.

ziua muzee, noaptea clubbareala, daca as mai gasi si loc de dormit si depozitat bagaje le-as avea pe toate. desi suna mai degraba a vis exotic, nu mi se pare un lucru imposibil de obtinut. cu putina organizare si documentare, un Europass (mai mult de 400 de euro n-are cum sa coste) si un www.couchsurfing.com, plus inca putin ajutor de la rude, prieteni si prieteni ai rudelor sau ai prietenilor, mare parte din impediment s-a dus.

dintre toate dorintele si nazuintele mele, cred ca ideea de a deveni o globetrotteritza imi surade cel mai tare. stiu ca voi avea mult de luptat pentru a-mi duce la capat visele, but i’m ready to give my best shot. dar tu cum ai proceda? daca ti-ai putea alege o singura dorinta, care ar fi aceasta aceasta si ce sacrificii ai fi dispus sa faci pentru a o indeplini?

[somewhere over the rainbow - israel kamakawiwo'ole]

[un xPRiment relaxant nu strica niciodata]

imagineaza-ti ca ai aflat azi la ora 12 faptul ca de maine intri in vacanta/concediu. orice test, examen, contract pe care trebuia sa il pregatesti se amana pentru cand te intorci de peste mari si tari. dispui de o suma imensa de bani cu ajutorul careia ai putea merge oriunde iti doresti!

problema e urmatoarea: ai la dispozitie doar 3 zile, dupa care trebuie sa revii cu forte proaspete si sa rupi fasul tuturor. astfel incat nu-ti ramane decat sa alegi urmatoarea chestie:

unde crezi ca te-ai simti ca-n paradis in acest interval si de ce?

[jason mraz-i'm yours-varianta acustica doar cu el si chitara lui]

“nu am obsesii, am doar perversiuni”-parazitii

cred ca singura modalitate prin care un om poate scapa din calea propriilor sale obsesii este luarea lor ca atare. cel putin atunci poate muri cu constiinta nepatata de ganduri necurate intr-o lume nebuna, nebuna de tot.

fie ca e vorba de o calatorie intr-un oras aparte din europa, muzica de un anume fel sau iarba proaspat cosita, cand vine vorba de obsesii, acesta isi duce slujba la bun sfarsit si transforma intreaga sa cautare a fericirii la borcan intr-o adevarata lupta impotriva societatii zilelor sale. obsesiile sunt motivul principal pentru care mai respira dimineata tarziu, se trezeste din pat stergandu-si creierul de amintiri neplacute din clipa, ora, ziua, saptamana, luna precedenta. isi reactiveaza motorul de cautare al lucrurilor placute de peste zi si pleaca la vanatoare prin lung si prin lat.

uneori, oamenii n-au nevoie sa escaladeze munti pentru a-si atinge creasta de placere. cateodata, ei simt ca pur si simplu nu s-a inventat termenul de «acasa» pentru un calator pribeag prin viata. poate ca nu este dat sa-si poarte doar crucea, ci sa isi parcurga si traseul spre linia de sosire. singuri. fara vreun ajutor spiritual, fara planuri prestabilite si ambitii prostesti, doar prin vise si noroc. si prin obsesii. obsesiile afecteaza intr-atat dezvoltarea unei persoane, incat o poate face sa cada in prima prapastie sau sa atinga paradisul cu degetele.

carpe diem. memento mori. dar invata sa-ti respecti obsesiile, caci ele iti patrund in suflet din adancul subconstientului si-ti schimba destinul. iubeste-le, caci ele te fac omul pe care ceilalti il observa in fiecare zi.

tu ce obsesii ai?

[vama veche-nu am chef azi]

prolog: iti amintesti de nebunia de care iti spuneam data trecuta cand am vorbit?
ei bine, iti dau un indiciu.

m-am saturat de patul meu de-acasa
cearsafurile nu mai imi zambesc
aceleasi haine zac tacut pe masa
si parca-mi spun ca nici nu mai traiesc…

si-atuncea ies afara
e vant si este vara
si ceru-mi spune: “fugi, ca eu platesc!”
ma intorc la tine
iau doi blugi cu mine si-ti zambesc!

vara asta-o sa ma-ndragostesc…
vara asta-o sa ma-ndragostesc…
vara asta-o sa ma-ndragostesc DE TINE!

acuma stiu ca MAREA ma asteapta
nisipul ma va saruta si el
o scoica-o sa ma zgarie-n mana dreapta
algele or sa ma gadile nitzel…

ne vedem in 5 septembrie. am plecat la mare cu o mana de vise si zborul in suflet!

[vama veche-vino sa visam sub apa]

am in cap un plan secret care nu mai e atat de secret de vreme ce lumea a inceput sa afle despre el. acum devine si mai non-secret, din moment ce il postez intr-o forma sau alta si pe aici. nu conteaza, important este ca eu inca il tin secret. ca sa mai am material de un entry, nu de alta.

am fost plecata din nou la bucuresti, de data asta fara preaviz virtual. n-am dat telefoane decat oamenilor cu care intram in contact direct zi de zi, am mai trimis cate un mesaj in stanga si-n dreapta cand nu aveam somn. si am scris mult de tot pe un laptop la intamplare. un laptop de care nu vei mai auzi de acum incolo probabil, dar care a starnit in mine o noua dorinta, asa de sfarsit de sezon estival. vreau si eu laptopul meu!

ma asteapta niste mutari masive prin casa si prin viata, una-doua-cinspe excursii prin tara si…nu numai(?), deci timpul alocat frecarii de menta online mi-e limitat (god bless america!). plus ca vine scoala, scoala care de altfel ma ia in fiecare an prin surprindere, scoala pentru care trebuie sa-mi fac liste de cumparat caiete si alte porcarii in genul asta, scoala la care cica ne-au dat niste teme de vacanta pe care doar drulea si le face (orice asemanare cu o persoana reala e pur ocazionala si nedorita. sorry persoana reala fara ocupatie). scoala de care ma doare fix in spitz si pe care nu o sa o frecventez in prima saptamana, dar apoi tot imi gasesc nasul. whatever, case closed, avem altele mai nasoale pe cap.

stii ce-i mai nasol decat scoala? faptul ca vine ziua mea, eu vreau sa-mi tin mobilul inchis pe 3 septembrie si sa fac prostii, dar nu pot. imi plac prea mult mesajele si telefoanele de ziua mea, i just can’t help it. mai grav e ca nu mi-o tin, dar totusi astept mangaieri sufletesti de la oameni faini. te simti? pune-ti ceasul la ora 12 noaptea si suna. astfel castigi fara tragere la sorti un suc/o bere/o tequila (dupa gusturi si preferinte).

ziceam ceva de bucuresti? cu regret in suflet anunt ca nu mai am loc de bastina in bucale. si ca mi-a placut al naibii de mult excursia asta. am facut tot felul de tampenii hazlii, am cheltuit sume imorale de bani si m-am obisnuit cu regimul de viata KFC, iar acum intru in refacere din toate punctele de vedere, mai putin cel al tampenilor. pentru cine nu stie, dupa sziget m-am obligat sa fac tampenii, si trebuie sa o mai tin tot asa o vreme. doamne ajuta!

asa ti-as spune pe unde am fost si ce am facut, dar stiu ca nu-ti pasa. in schimb, sa stii ca de acum incolo am business standardul pentru momentele de maxima intimitate la discretie de cate ori ma duc in titan la semnul de “:)” de pe harta mea frumoasa si stricata (cunoscut si ca “apartamentul lui dan in care andra are acces nelimitat incepand din 15 septembrie”->asa-i, dan?). ma fac clubberitza “dă bucuresti” si o sa colind club a-ul cat sa-mi ajunga pentru anii de facultate pe care nu-i voi face acolo. bucurestiul e amanta mea preferata, dupa OGM.

viata e faina, fac saptispe ierni si la anul dau bairam. dar pana una alta, ma bucur de tot ce-mi ofera sibiul si imprejurimile, poate poate gasesc ceva sa-mi placa cu adevarat.

bucuresti, te iubesc chiar daca esti cu schepsis! important e ca-mi esti simpatic. rau de tot. asa-i ca ma lasi sa mai trec pe la tine si sa “merg stresat din nou spre piata romana”?

[amy macdonald-this is the life]

although i’m back here, my heart is still there. i left it somewhere between the beautiful boutiques where you could get anything you truly desired during your first 17 years of existence and the very beautiful people i met. doesn’t look like it wants to come back before sziget ends, though.

it’s a hard job wondering what might be happening now, while your train reached its final distance, while you’ve got home safe, sound and…sleepless. it’s difficult to figure out what will happen in the future, after you’ve accomplished the wildest dreams you had set for this summer. but the thought of being able to turn your every desire into reality seems conforting, if not even pleasantly coated with chocolate. the finest swiss chocolate, that is.

after all, dreams come true in the real world, too! and sometimes, they even look better than expected. all i can say about my little sziget experience was that it will certainly not remain the only one, that it was heaven on earth and that it just can’t be described in words. english, deutsch, francais, espagnol, romana, magyaras-they all seem too faint for an event of this size.

i’ll leave a few photos behind, wondering if the world will start to look better after the 13th of August, after the kooks, after the extraordinary sziget festival in 2008. i might as well do anything else, as long as it’s crazy. because, seemingly, i’m really into crazy dreams that tend to come true when you least expect them to. and now it’s all about time and youth.

a little bit of money wouldn’t hurt, either. but that’s not my purpose in life.

[xPRiment lingvistic-should i stick to writing in english in the near future or should i just go back to romanian?]

P.S.-ul extrem de romanesc: I-AM VAZUUUUUUUUT! in sfarsit

[alanis morissette-ironic]

avand in vedere riscul la care ma expun in momentul in care imi tot doresc sa plec o data din orasul asta, scriu de pe acum ca nu stiu cat timp va trece pana sa scriu din nou pe blog, dar ca-mi voi da toata silinta pe hartie. ma intorc la vechile mele pasiuni, poate cine stie? intr-o buna zi chiar vor fi citite de catre cineva.

pentru ca exista sansa sa ma cunosti inca dinainte de 2007, vei stii ca acum plec in locuri deja vizitate: bucuresti si budapesta. mapa de bucale a fost achizitionata cu ceva vreme in urma, iar cea de budapesta a succedat-o in passo allegre. si uite cum ajung, ceva mai experimentata si mai trecuta prin viata, in lipscani si pe vaci utca, la tnb si pe obudai sziget. si abia astept sa simt starile aferente locatiilor! marea nu se grabeste sa-mi apara in program, dar poate asa a vrut destinul. cine stie cand voi reusi sa aduc marea…tocmai la sibiu? important este sa fie mare in sufletul meu. de acolo si pana la “vino sa visam sub apa” mai e doar un pas!

de data asta am un program relativ stabilit: sa petrec clipe frumoase in locuri familiare, sa cunosc lume noua si sa recunosc lumea veche, sa fiu hepi si sa ma descurc, sa ajung la internet cafe-ul din regina elisabeta pentru a confirma faptul ca sunt hepi si ma descurc, sa mi se faca dor de cei de-acasa si, cand va fi sa ma intorc….RUPEREEEEE!

pentru cine vrea sa dea de mine in bucuresti, exista un numar sau chiar doua de telefon, o adresa, o strada, o casa, (un parc? da, e si ala), un caine pe care nu-l suport asa ca nu cred ca e cazul sa-l luam in calcul, o familie reunita pe plaiuri non-carpatine si…o linie telepatica disponibila 24h pe zi. daca vrei sa dai de mine, fa-o! exista sanse mari sa-mi fie dor de tine si sa nu stiu cum sa-ti spun. cu ocazia asta, mi-o zici tu mie intai si ma faci fericita!

sper sa revin cu materiale proaspete. intre timp, te las cu cele pe care deja le stii, amintindu-ti de faptul ca-mi place prea mult sa calatoresc ca sa nu o fac atunci cand prind ocazia.

["merg stresat din nou spre piata romana" :-"]