in dimineata aceasta m-am trezit in cel mai imens si pufos pat in care dormisem vreodata.

se facea ca era mijlocul verii, si ma lafaiam, fara sa-mi dau seama unde sunt si de ce am ajuns aici, in asternuturile cubaneze ale unei pensiuni aflate la distanta mica de Havana. desi eram tentat sa arunc o privire pe geamurile acoperite de perdele albe, prin care aerul se dispersa si devenea respirabil, chiar usor racoros, am preferat sa arunc o privire prin camera intai.

un singur pat acoperit cu asternuturi fine, asezat langa o fereastra de dimensiune mare si o noptiera pe care era asezat un biletel. ma intrebam daca e pentru mine, si am facut impolitetea de a-l citi.

“asteapta-ma, ma intorc in curand”

eram curios cine-mi pusese hartia acolo, pe cine trebuia sa astept.

apoi m-am asezat la fereastra si am contemplat atmosfera din spatele ei. oameni muncitori, care se miscau repede in toate directiile, o muzica imbietoare si plina de intelesuri ascunse, o paleta larga de culori si sentimente, toate la doar o infima distanta de mine.

am simtit-o dintr-o data pe pielea mea. m-a atins si m-a sarutat usor pe umar, m-a strans ferm de maini si m-a intrebat:

“iti place? ti-am pus o lume intreaga la picioare, din care iti poti alege sa vezi ce vrei!”

dar tot ce-mi doream eu sa vad era rochia ei rosie si felul in care se mula pe fiecare val al corpului ei. as fi vrut sa o prind de talie si sa o lipesc de pieptul meu pentru a nu-mi scapa niciodata printre degete. parea fragila, si-n acelasi timp se lasa ghidata de mainile mele in miscari, avand o usoara aparenta de felina.

m-a invitat sa dansam pe ritmuri calde, imbietoare si m-a apropiat atat de tare de ea, incat tot ce respiram era parfumul ei delicios. am strabatut toate culturile lumii prin miscarile de dans, ascunsi intr-o mica incapere de la poalele Havanei.

dintr-o data s-a oprit. se uita la mine si nu-i puteam vedea decat ochii. m-a lasat sa inteleg ca are ceva urgent de incheiat pana data viitoare cand ne vom intalni. si a disparut.

m-am trezit in patul meu micut de acasa, avand un bilet asezat pe noptiera:

“asteapta-ma, ma intorc in curand”

o sa vedem in lumea larga, frumoasa mea doamna cu rochia rosie!

[buena vista social club-chan chan]

P.S. Vor mai scrie articole coloristice:

Brylu (Orange)

Evodani (Galben)

Dheo (Verde)

Dany (Albastru)

Andy Mihail (Indigo)

Florin Puscas (Violet)

in seara aceasta la ora 20.00 voi publica un mic xPRiment marca Dheo, in care voi scrie un articol pe o tema ceva mai…coloristica. let there be rainbows in the sky!

astept parerea ta pe blog si sper sa iti placa felul in care voi aborda tematica!

enjoy

sunt oameni care uita de puterile ce se ascund in mintea lor. care decid sa nege tot frumosul din viata lor, sa nu asculte sfaturile celor care ii iubesc cu adevarat, sa se indeparteze de lume si sa ramana tristi. tu, dragul meu xPRimentator, nu te numeri printre acesti oameni.

pentru ca stii ca viata nu-i un sir de dezamagiri, ci o succesiune de evenimente menite sa te faca sa inveti. pentru ca si tie iti place sa citesti printre randuri, observand gandurile ascunse. pentru ca, undeva in adancul tau, ai decis sa intreprinzi aceasta calatorie cu mine, pe panta maturizarii, desi stii ca amandoi vom ramane vesnic copilandrii.

pentru tine am acest videoclip, din care sper sa tragi singur concluziile si sa mi le scrii si mie, via comentariu. promit sa le citesc si sa raspund la ele cand ma intorc acasa:

[pentru toti cei care stiu cat de mult imi place Frank Sinatra, mi-am luat libertatea de a reformula una dintre melodiile mele preferate de la el...si uite ce a iesit!]

[un nou xPRiment: rEmake the lyrics]

When I was seventeen
It was a very good year
It was a very good year for small town boys
And crazy summer nights
We’d hide from the lights
And smoke something green
When I was seventeen

When I’ll be twenty-one
It’ll be a very good year
It’ll be a very good year for city boys
Who’ll love me a bunch
And ask me for lunch
But I’ll go for none
When I’ll be twenty-one

When I’ll be thirty-five
It’ll be a very good year
It’ll be a very good year for blue-blooded guys
And me in disguise
I’ll dress like a bride
Keep my thoughts inside
When I’ll be thirty-five

And when the days grow short
I will remember these times
I will recall all the ones who meant something nice
Who did something good
Who saw through the wood
And I’ll say it clear
It was a very good year

Aici gasesti si versurile originale:

astazi mi-am inceput peripetia prin Targu Mures, fugind de orasul meu medieval pentru some good ol’ fashion festival de muzica (Tiesto, here I come!). avand in vedere faptul ca vei da mai greu de mine online in urmatoarea perioada, m-am gandit sa facem un xPRiment simplu, dar foarte creativ.

o data la doua zile iti voi arata videoclipuri care au reusit sa ma puna pe ganduri, sa imi schimbe perceptia asupra anumitor lucruri, sa imi lase un gust placut. cred ca aceste clipuri sunt cele mai interesante pe care le-am vazut pana acum, si m-am gandit ca tu esti cel mai potrivit om cu care le-as impartasi. pentru ca te pot ajuta si pe tine, sau iti pot aduce macar un zambet pe buze (un gand diferit prin minte).

azi am gasit un subiect care m-a incitat toata viata: perceptia omului despre sine…sau cat de mari suntem de fapt in comparatie cu tot ce ne inconjoara:

acest videoclip m-a facut sa trag concluzia ca fiecare isi creeaza propriul univers interior, poate mai mare decat cel pe care tocmai l-ai vazut, in care el are rolul principal. care e parerea ta despre acest lucru?

[articol cu caracter profund optimist]

inca nu ai spus stop viciilor!? atunci probabil ca inca nu ai gasit un motiv indeajuns de bun incat sa o faci. si atunci, de ce nu l-ai cauta!? pentru ca nu e nevoie.

ai observat ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat esti in stare sa muti muntii din loc pentru a-l obtine? si uneori faci acest lucru inconstient. cate persoane nu ai intalnit in contexte absolut intamplatoare, in magazine de haine sau la petreceri la care nu vroiai sa te duci initial, ca mai apoi sa ajunga o parte din viata ta?

de cate ori exista o schimbare in interiorul tau, aceasta survine si in exterior. incepi sa rematci cum iti modifici infatisarea si frecventezi alte cercuri, cum xPRimentezi anumite stari pe care iti era frica sa ti le induci in alte contexte, cum inveti sa te bucuri de nou si noutate.

dar pentru orice schimbare e nevoie de intrebari. de o perioada de incubare. de ratacire. de reabilitare si regasire. ca apoi sa o poti lua pe o cale noua plin de voiosie si energizat la maxim.

e nevoie sa treci prin tot ce-i mai rau pentru a invata sa apreciezi binele. iar daca deja ti-ai pus intrebarile de mai sus, inseamna ca esti pe drumul potrivit.

[mgmt-time to pretend e un must pentru ce-am scris mai sus, vei intelege si de ce]

As vrea sa nu-mi mai fie frica de carti groase.

Sa pot privi un volum de peste 300 de pagini cu incredere, desi as stii ca-mi va rapi mult din timpul liber. Poate ca asta inseamna cu adevarat sa fii pasionata de literatura. Sa ai curajul de a deschide o carte despre care ai certitudinea ca-ti va schimba viata. Si mai presus de atat, sa ai curajul de a o inchide abia dupa ce ai poposit cu gandul pe ultima ei pagina.

Am o multime de carti ce gem din biblioteca-mi personala. Sunt stivuite dupa gradul de pasiune pe care mi l-au provocat atunci cand le-am vazut asezate in librarie. Imi pareau fiinte dulci, fiinte cu potential, fiinte pe care le-as fi putut iubi daca…erau mai aproape de mine. Asa ca m-am apropiat de ele. Le-am rasfoit. Am ajuns intr-o asemenea relatie cu ele, incat sa nu-mi mai pese de nimic atunci cand ajungeam in preajma lor.

Eram doar eu si cartea. Ne priveam si ne admiram una pe cealalta, dorindu-ne mai mult decat o privire pasagera. Fiind sigura de succesul unei tranzactii reusite,sfarseam prin a o cumpara. Dispuneam de bani destui, dar exista mereu o umbra de nehotarare in mintea mea. Astfel incat, odata ajunsa acasa, o puneam in biblioteca la sectiunea “urmeaza sa te citesc”. Ca mai apoi sa alerg inspre librarie in cautarea unor volume noi.

Intr-un fel, mi-e teama ca o carte groasa nu ar fi in stare sa inteleaga de ce o las deoparte si-mi vad de activitatile zilnice. De ce trebuie sa-mi fac temele la mate si ma ingrijoreaza notele de la scoala. De ce citesc si alte carti, mai subtiri, in paralel, fara sa am impresia ca o tradez. De ce decid brusc sa o las deoparte si sa uit de ea o vreme.

Poate ca pur si simplu, unele carti groase nu sunt facute pentru a fi citite, ci pentru a fi puse in raft. Desi nu cred ca praful ar avea onoarea sa patrunda intre paginile pe care nu am reusit eu sa le descifrez.

[urmatorul meu xPRiment e simplu, si totusi foarte dificil: am 5 carti groase pe rol, despre care vei putea citi mai multe in curand aici]

[am rezistat 5 zile si 23 de ore fara net. si mi-a ajuns pana in vacanta!]

Exista sansa sa fi fost de vina starea mea destul de aiurea de sanatate care m-a tinut in casa in weekend, dar in ultimele zile mi-a fost GREU sa nu intru pe net. Atat de greu, incat am dat in alta dependenta doar de dragul de a fi informata. Tembelizorul e plin de porcarii, mon cher! De aceea am incercat sa inteleg si motivele pentru care “a minti poporul cu televizorul” ar aduce castiguri unor oameni din spatele ecranului, oricare ar fi acestia.

In dorinta de a vinde, s-a ajuns la un compromis intr-ale calitatii care indeamna “consumatorul” obisnuit de televizor (acesta se gaseste in numar mai mare decat cel de internet pe plaiurile mioritice) sa se indobitoceasca treptat. Ideea de baza de la care porneste orice canal de televiziune este sa acopere o plaja cat mai mare de gusturi, pentru a putea vinde cat mai multe reclame in spatiul publicitar.

Ce ma ingrijoreaza e ca emisiunile sunt construite “dupa chipul si asemanarea” telespectatorului, in ideea de a atrage o audienta cat mai mare. Zapand printre atatea balarii, am inceput sa-mi fac griji pentru evolutia…viitorilor cumparatori de vise si detergente. Atunci cand privesti si primesti atatea false “informatii” esti tentat sa le dai crezare, astfel incat ai impresia ca Naomi si Nikita chiar sunt niste…legende urbane. Pacat!

Aici intervine internetul, care iti permite sa-ti selectezi informatiile pe care doresti sa le primesti, dar care evolueaza dintr-un mediu de informare si comunicare banal intr-unul de entertainment si interactiune constanta (also known as Web 2.0). Incet incet imi dau seama ca Internetul nu e chiar the evil witch I previously thought it was, desi are un potential extraordinar de dezvoltare.

Este internetul viitorul firesc al umanitatii? Cum crezi ca va arata mediul online in 5 ani de zile?

[miercuri noapte revin, promit!]

Am pus la bataie un plan de joc: in fiecare zi fac un lucru care-mi place, un lucru care nu-mi place si un lucru pe care nu l-am mai facut niciodata. Asta pentru a mai condimenta putin xPRimentul.

Day 1:

Pentru o prima zi in care imi planuisem total altceva, lucrurile s-au dezvoltat de la sine intr-un mod destul de interesant. In prima faza, se pare ca m-am pricopsit cu o usoara raceala pe care promit sa o tratez cu mare grija, in asa fel incat sa nu-mi afecteze dorinta de a ma balaci la strand undeva in perioada imediat urmatoare (acestea fiind zise, am facut si lucrul care nu-mi placea, adica sa recunosc ca-s bolnava si sa nu las totul in mainile destinului).

Marea victorie pe ziua de azi a fost insa alcatuita din cele 50 de pagini de literatura americana postmoderna (citesti despre carte pe http://1001nopticucarti.wordpress.com ) pe care am reusit sa le citesc in liniste, stand in pat si gandindu-ma exclusiv la actiunea romanului in cauza. Practic, se poate spune ca e prima mea intalnire cu o lectura de placere din ultimele…4 luni de zile. Si doamne, cat bine imi face! (my own personal development books)

Surpriza a venit insa odata cu apusul soarelui: am fost invitata sa particip in calitate de sustinatoare (aka groupie) la o emisiune in care “protagonistul” era tocmai un om tare drag mie (nu zic nume, persoana importanta!). Am stat pentru prima data intr-un studio de televiziune si mi s-a parut un lucru pe care l-as mai face in viitor, insa privind din fata camerele de filmat. Intotdeauna am fost pasionata de lumea aceasta si azi am putut sa-mi confirm faptul ca se ridica la inaltimea asteptarilor mele.

Desi mi-e dor de net, am avut ocazia sa-mi consum din cele 1000 de mesaje incluse si sa abuzez din plin de bateria telefonului meu, astfel incat abia astept sa vad ce-mi rezerva ziua de maine!

Day 2:

Am decis sa marchez aceasta zi printr-o utilizare excesiva a aparatului foto, care incepe sa prinda curaj tot mai mare atunci cand iasa in lume. Ce tin sa-ti marturisesc e ca ii plac mult oamenii, mai ales aceia bine dispusi si dornici de a fi “trasi in poza”, iar azi s-a simtit ca acasa la majoratul lui Stef.

Faptul ca azi a petrecut si a dansat in rand cu mine nu e nimic comparativ cu emotiile pe care le-a simtit privind cel mai dulce baietel de 2 ani si jumatate, pe nume Victor, care a venit tocmai din Italia pentru a se intalni cu el. Am incercat sa ma prefac ca nu-mi plac copiii, dar recunosc ca pletosul asta mic mi-a pus capac!

In mod straniu, am realizat cate schimbari s-au produs in perioada mea de sedere online zilnica. Practic, se poate spune ca am fost plecata in excursie si m-am intors inapoi intr-o tara aproape irecognoscibila. Cred ca acesta ar fi lucrul pe care nu l-am placut in mod deosebit azi, dar poate fi luat ca o lectie de viata pe viitor. In fond, mai trebuie sa fiu si copilandra si sa trec prin diversele etape de evolutie.

La finalul serii, paseam prin Piata Mica cu pantofii in mana impreuna cu Julie, amintindu-ne de vara trecuta, de cafelele nocturne si de vremurile in care pur si simplu asa ni se scula. Acum suntem big big girls si nu ne putem lasa doborate de un scurt xPRiment numit viata!

Parce que je peux. xPRimentul continua si se intensifica, iar pe mine ma gasesti unde nici nu te astepti.

[urmatorul "semn" il primesti luni]

So what? I’m 17 and I spend almost 4-5 hours online every single day, most of the time doing…practically nothing.

Yes, I do get a lot of information from thousands of sites and I network my brains off, but at the end of the day there is nothing that I can actually rely on receiving. It seems like investing into a business that didn’t give me any real, tangible profit for a bunch of time.

This is why I have decided to take a loop into reality. For 7 consecutive days, I won’t be opening my laptop for any other reasons than to listen to music or write a Word Document for my school projects. That’s right: no messenger, no twitter, no links, no hi5 and facebook, not even my e-mail address, if it’s not demanded by my computer science prof. I am curious to see whether the amount of information I receive will remain the same and whether I can handle living a full-on 24 hours a day existence with absolutely no diversion. In the end, there will be a pro/con list (and more that that) to show you what I have learned from this challenge .

During this virtual break, I’ll try to xPRiment everything else life has to offer. But, in order to make it a more pleasant and enjoyable activity for you, my dear english speaking reader, I’ll try to document my whole IRL (cica asa se scrie mai nou In Real Life) activity. A very special someone (aka colegul meu de banca si posesorul de iPhone Jei Jei) will be posting an article I write on my computer every once in two days and will be keeping you up with all the juicy details of my (not so) little xPRiment.

No, he’s not going to ruin my blog (please do not ruin my blog, ok?) and he’s not going to add any additional comments to the materials I will send him through a little thingie we like to call “memory stick” (to prove that I am not using the World Wide Web for any purpose). Because he can’t be answering your questions and/or comments, I will do that myself when I return, and I promise you I’ll be back fresher and more full of energy than ever.

Acestea fiind zise, sper sa ma sustii virtual si real (telefonul ramane deschis pentru orice persoana e draguta sa sune iar iesitul la cafele e a doua mea natura) si sa-ti placa sa citesti ce trebaluiesc atunci cand nu “stau pe net”.

Si uite cum a inceput vara xPRimentelor!

[ne vedem joia viitoare, in 21 mai]