Monthly Archives: October 2010

1 month in Vienna

Well, that’s that! I just completed the “what did I do in one month in Vienna?” test, and the results are:

1. Club the s#$t out of me (by going to at least one event every day of the weekend – which in Viennese terms means every friday and saturday)

2. Visit 5 museums and/or exhibitions (Leopold, Albertina, War Museum, Hundertwasserhaus and the Open Parlament)

3. Spend a load of money on a load of stuff for my appartment

4. Try to avoid glossy restaurants by choosing chinese, cafeteria and “home made” stuff instead

5. Find the right fitness club for my needs (thank you, Club Danube)

6. See 3 movies in Cinemas

7. Lose my way through the BEAUTIFUL streets of this city and find a restaurant that I really want to check out in the near future

8. Receive offers to go back home and politely refuse

9. Discover how to club more in Romania (Cluj, wait uuuuup!)

10. Get to know over 30 of my 4000-7000 colleagues from the WU

11. Do the laundry, wash the dishes, clean the mirrors, tidy up the house. My home! :)

12. Make my own latte machiatto (Nescafe Dolce Gusto)

13. Buy gifts and find new places where I can wrap my gifts

14. Tear up a perfectly good blouse

15. Plan my winter holiday in detail

16. On my way to getting the iPhone 4 of my desires

17. See a small part of my large university

18. Overuse free wireless Internet

19. Fall in love with the city

Vienna, this is just the beginning of a beautiful friendship!

intre orient si occident

…sau intre a alege daca o iei inspre Westbahnhof sau inspre Gara Keleti. Lumea e construita in asa fel incat in fiecare moment sa-ti decizi tot viitorul. Un moment e de ajuns sa te impinga dintr-o extrema in alta, dintr-o stare de fericire pura intr-o suferinta crunta sau invers, din cea mai deplorabila stare intr-un kick de energie.

A alege. A analiza. In ce ordine se succed evenimentele in viata ta? Intai alegi modul in care sa-ti desfasori ziua, ca abia apoi sa analizezi felul in care au mers lucrurile? Sau preferi sa analizezi in detaliu tot ce urmeaza sa realizezi, sa croiesti un plan pe care sa-l respecti in alegerile tale?

Inainte de a pleca la Viena, am analizat atent oportunitatile si neajunsurile pe care mi le-ar oferi o “ruptura” de lupoaica mama, Romania, atat in ceea ce-mi priveste dezvoltarea ulterioara ca si persoana, cat si in ceea ce-mi priveste modul de a percepe lumea (si implicit, modul de a redacta ceea ce percep). Am avut sentimentul de nesiguranta in privinta viitorului unui blog in limba romana printre oameni cu care vorbesc in limba germana si m-am decis partial sa trec intr-un nou capitol al jurnalului meu online, acela in care imi scriu emotiile in engleza (ca sa le inteleaga oricine trece pe aici in vizita). Iti zic sincer ca inca nu-mi suna bine ceea ce a iesit pana acum, asa ca voi xPRimenta in continuare pana la alegerea finala a unei limbi oficiale pentru bloguletz.

In acelasi timp, faptul ca am sansa de a fi aici (pentru ca e o suma de alegeri pe care le-am facut in diverse puncte ale existentei mele) ma indeamna sa profit la maxim de tot ceea ce remarc si ce merita trecut in eternitatea www-ului. Exista insa un moment in care prefer sa aleg sa traiesc in loc sa aleg sa scriu. Finalitatea acelui moment e ca uneori trec saptamani fara sa intru pe blog, pentru ca nu am inspiratia necesara pentru a redacta ceva ce merita citit si imprastiat prin lume.

Poate de aceea sper ca in curand sa fac o alegere in ceea ce priveste natura acestei bucati din mine si sa gasesc acel echilibru intre blog si viata din spatele lui. O sugestie de la tine in acest sens ar fi foarte utila ;)

marturisire

da! mi-e dor de Romania :) stiu ca ideea era sa nu mi se faca dor de Romania deloc pe parcursul sederii aici, dar vazand profilele prietenilor mei pe Facebook, citindu-le articolele pe bloguri, uitandu-ma peste telefonul meu Nokia rablagit de atatea conversatii pe care le-am avut cand eram prin Sibiu si gandindu-ma la ce mai face bunica (si la ce mancaruri buuune mai facea bunica) mi-am dat seama ca mi-e dor de Romania.

de oamenii de acasa, din Sibiu, de chipurile lor zambarete atunci cand zic ceva amuzant. de tati cand ma cearta ca-mi las lucrurile pe ultima suta si cand ma dojeneste ca m-am intors acasa abia in dimineata urmatoare plecarii mele, de mama care imi da like la articole pe Facebook (nu-mi vine sa cred ca MAMA mi-a dat like la un articol pe facebook), de conferintele de marketing, blogmeet-uri, tweetmeet-uri si de “aceleasi pub-uri in fiecare seara, mai trebuie sa schimbam ceva pe aici”. s-au imprastiat prin mintea mea toate amintirile legate de viata in liceu si incep sa se sedimenteze amintiri de studenta.

e ciudat sa ai dintr-o data o multime de responsabilitati de care habar n-aveai inainte. sa-mi planific in agenda cand spal hainele si cand dau cu aspiratorul, sa ma gandesc ce mi-as gati maine la masa de amiaza si sa-mi calculez bugetul de cheltuit pe haine in fiecare luna. gandul la joburi, oportunitati de internship, organizatii de studenti se intersecteaza cu gandul la “ordinea si disciplina” dintre vasele spalate si oglinzile de curatat si cu gandurile la PARTY PARTY PARTY :) totul inspre binele meu!

evident ca am crescut si mai am de crescut, insa drumul acesta ma ghideaza printre placerile si durerile de a fi pe cont propriu. si chiar daca mi-e dor de copilarie si de Romania, sunt prea curioasa cu privire la studentime si la Viena ca sa ma intorc inapoi.

inainteeeee, soldatel rebel prin viata!

de ce iti scriu

las timpul sa mi se scurga printre degete, gandind doar in vise si-n planuri de viitor. cu lumina aprinsa, in fata calculatorului, elaborez tactici prin care sa fac cat mai multe lucruri in cat mai putin timp. nu ma intereseaza ce am de pierdut in procesul de elaborare, ma intereseaza doar sa-mi ating scopul.

care este de fapt scopul meu? pentru ce am inceput sa scriu si de ce nu ma opresc, chiar daca nu am fost fluida in exprimare pe parcursul anilor? scriu fiindca imi doresc sa pastrez fiecare clipa importanta, memorabila a vietii mele intr-un altar de piatra de neatins si sa raman astfel scrijelita pe paginile istoriei. scriu pentru ca asta-mi da aripi, pentru ca trecand suferinta prin filtrul cuvintelor, aceasta devine o depravata stare de beatitudine. o pauza de cafea.

nu stiu daca sunt un PR bun sau un scriitor prost, nu inteleg inca incotro se vor indrepta aceste pagini redactate in noptile in care gandurile imi vin in pas alergator si vor sa iasa la iveala. dar sunt sigura ca e doar o chestiune de timp pana cand voi alege calea prin care sa-mi indeplinesc scopul.

Cuvintele sunt muzica pe care o pot aduce in casele tuturor celor ce sunt capabili sa inteleaga. xPRimentul e de fapt viata mea, un ciclu de evenimente pe care le traiesc pentru a le putea povesti mai apoi, pentru a putea da aripi altora ce-si doresc acelasi lucru sau pentru a crea un mediu de actiune celor ce-si doresc altceva. articolele ce se succed reflecta starile de tranzitie prin care trec pentru a ma putea defini ca persoana. suferinta pe care o port pentru ca as vrea sa cant, dar tu nu m-ai putea auzi.

asa ca-ti scriu. de cate ori simt ca am forta necesara pentru a-ti aduce ceva nou in fata ochilor, incerc sa-ti “cant” o noua serie de intamplari. de aceea, te rog, accepta-mi firea xPRimentala. ia cu tine macar un cuvant din fiecare articol si pastreaza-l intr-un loc in care nimeni din lume nu are acces direct. apoi, ofera-l cuiva care merita si roaga-l sa faca acelasi lucru.

Long Night of the Museums

Who ever hears Picasso, Monet, Warhol, Klimt, Manet, Cezanne, Giacometti and Michelangelo in the same sentence thinks about a looot of paintings hanging around with a lot of people trying to notice what they are actually meant to say.On saturday, I got the chance to be one of those people @ “ORF Lange Nacht der Museen” (ORF Long Night of the Museums), where one could pay a single ticket and be directed to all the museums in Austria. For me, two museums (and 5 exhibitions) in Vienna were more than enough, but I enjoyed a pleasant evening in the company of my friend from Jura, Teo, and the works of all these artists I previously spoke about.

Walking through the Museumsquartier, it came to me that I am living in a city of music and arts and I should take advantage of all these events in order to explore the other part of me that I’ve been hiding for so long: karaoke contests, here I come! :) Today (n.n. on Monday) I also realized that nothing’s going to be easy in the next couple of months, but it’s up to me to get the highest profit with the lowest amount of work.

I’m excited! I really am. And by tomorrow, I’ll know what a “Blockveranstaltung” (big big big course – this one will last 10 hours!) truly means. Until then!

Willkommen in Wien

We wish you a pleasant stay and a lot of new opportunities :)

Upon my arrival in Vienna, I’ve managed to get my stuff (my many, many, many stuff) in their right place, to order a Master Card (Bankomatkarte), receive a health insurance and a paper that states that I’m living in the city for the next couple of…years and briefly discover the benefits of being a student at the WU.

It all started out on thursday, when the new students @WU had their “Welcome Day”, which included presentations of our fields of study, of the scolarships we are able to obtain and, most importantly (to me), of the reknown “Auslandsemester” (exchange semester) that we have to complete in order to finish the Bachelor of Science (in the field International Business Administration, which is what I am aiming for). Although there were a lot, and I mean A LOT of new students, it seemed as if every speech was designed to discover what you want for yourself in the future.

The thing that I realized about WU is that nobody is pushing you to complete your studies in time. You are the one who chooses when you want to take your classes, if you want to learn for your exams, if you want to take your exams. Yet, you are the one who has to find out a way to push yourself to the limits. Face your fears, go that extra mile that takes you from being a “Matrikelnummer” to a full time commited person.

xPRimenting Vienna as a student may be a big risk, but it’s a risk I was always eager to take. So hop on board and join the WU-bim (tram) to victory!

I’ll be back right after the Long Night of the Museums ;)

 Scroll to top