doi

doi copii s-au intalnit la startul din cursa vietii lor. amandoi cu vise, amandoi cu ambitii secrete de implinire in domeniul de activitate pe care si l-au ales inca de mici. amandoi romantici dar inca neconvinsi de instinctele lor originare.

doi tineri si-au intersectat caile fara preaviz, fara atentionari inutile si au continuat totul ca pe un unic drum. topaind de pe o parte pe cealalta a benzii de despartire, cochetand cu semafoarele rosii si verzi in the process. s-au ales cu multe amenzi, dar n-au incetat sa spere.

doi adulti au decis sa-si uneasca destinele urmand acelasi tren care pleca. au ajuns departe, undeva pe culmile succesului, uitand deseori de telul ce i-a manat intr-acolo. s-au lasat urniti din loc de superficialitati spuse de lume, creand in sinea lor un univers lipsit de substrat. au devenit, incet, forme fara fond.

doi batrani mor in apartamentul prost incalzit al mezinului, dar las in urma un manunchi de vise ce inca nu s-au indeplinit. raman in amintirea tuturor ca fiind niste babuti amuzanti si lipsiti de griji, care au avut un sfarsit tragic, dar deloc surprinzator. in fond, cu varsta vine si moartea, iar cu moartea vine si sfarsitul unui nou inceput sau inceputul unui nou sfarsit. toate neimplinirile de pe pista de sosire se cern in amintiri placute ale vremurilor trecute iar toate hartiile rupte devin biletele de pus in portofel si de pastrat in sufletel.

jurnale si poze, creioane tocite sau cuvinte scrijelite pe hartie, ele sunt cele ce dainuie in timp, daca focul nu atenteaza la bunastarea lor. viata se traieste prin ele iar de dragul lor…traiesti. caci unde ai fi tu daca unul si cu unul n-ar fi format doi, intr-un punct sau altul al vietii? la inceput a fost cuvantul, si apoi s-au inventat instrumentele de scris, pentru ca acesta sa fie pastrat mai usor.

in fiecare dintre noi exista…doi.

[finley quaye-even after all]

Share this post