kiddului din tine

m-a manat o forta puternica (si trei emisiuni nocturne la tembelizor) in a concepe acest articol. pentru ca deja nu mai e vorba despre o stare de spirit, ironii si trenduri, ci e vorba de vieti umane.

am 16 ani si aproape 9 luni de zile si am trecut prin lucruri foarte dure in viata, de care mi-e de-a dreptul lehamite sa vorbesc pe un blog. chiar daca este vorba de blogul meu. sunt constienta de faptul ca exista foarte multi copii de 12, 13 ani care au trecut prin chestii mult mai grele decat mi-as putea inchipui vreodata si care vor sa se sinucida, sau dimpotriva, vor sa arate cat de puternici sunt ei de fapt. asta e problema cu perioada aceasta, multi sunt catalogati strict dupa muzica pe care o asculta sau felul in care se imbraca, si nu dupa personalitatea pe care o au. insa prin acte de un asemenea impact cum este sinuciderea, intreaga generatie “emo” isi atrage atentia asupra sa intr-o maniera mai putin placuta.

desi imi place mult sa teoretizez, voi incerca sa fiu cat mai concreta. ok, fata aceasta de 12 ani a sarit de la etajul 10, si poate nu e prima care o face, insa e prima care socheaza intreaga media si ofera ziarelor (respectiv blogului meu) un motiv de dezbatere. pentru ca atunci cand o viata se incheie intr-un mod tragic si iesit din limitele normalului, ceva nu functioneaza bine in intregul sistem de valori si idei.

personal, ma bucur foarte mult ca am avansat de la nivelul de “manelisti de clasa a 7a” la cel de “emoisti de clasa a 7a”, in mare parte pentru ca genul de muzica emo este o deviere a punk-ului, ce reprezinta un adevarat cult in intreaga industrie muzicala din lume. ceea ce nu apreciaza multi oameni de varsta mea, care ii privesc pe cei mai mici ca fiind lipsiti de continut si in mare parte depresivo-maniaco-psihopati (foloseam terminologia aceasta cand aveam 13 ani…deci nu s-a pus acum coada la pruna, insa s-au asezat paie pe foc). in aproximativ un an, cel putin trei sferturi dintre cei care acum sunt emo vor fi trecut deja la alte genuri muzicale (si sper din nou sa nu se ajunga la manele), asa ca timpul isi va spune cuvantul in acest sens. tot ce conteaza este sa nu va sinucideti in urmatorul an si jumatate!

este dreptul oricui sa asculte muzica aceea care i se potriveste lui cel mai bine, fara sa fie judecat de altii pe acest criteriu. noi asa procedam insa, pentru ca asociem muzica cu o intreaga mentalitate, si de multe ori avem dreptate. nu contest faptul ca muzica emo ar putea fi chiar de calitate daca e facuta de cine trebuie (in fond, tuturor ne trebuie si acele cantece de dor si jale din cand in cand), insa acea idee preconceputa conform careia e cool sa fii depresiv…deja mi se pare iesita de sub control si din aria normalului.

oricine are dreptul sa fie cool, insa nu cu pretul propriei sale vieti. este maniera prin care “supravietuitorii” se aleg dintre poamele rele, si nu cred ca cineva din toata discutia aceasta isi doreste sa fie considerat o poama rea. perioada adolescentei este o perioada dificila prin care toti trebuie sa trecem, mai devreme sau mai tarziu, si scopul ei este sa ne pregateasca pentru ceea ce urmeaza: VIATA. cu aceea nu e de joaca. ti s-a dat o ocazie, si e bine sa profiti de ea pe cat de bine stii. cu riscul de a nu fi cool, trebuie sa ramai in viata.

mi se pare deplasat sa-ti tai venele, sa plangi la scoala, acasa, oriunde din orice motiv, insa prin asta au mai trecut multi inaintea “emoistilor”. toti avem probleme, unele mai mari, altele mai mici, si nu-i poti cere unui copil care traieste in puf sa se gandeasca ce e in capul unuia cu parintii plecati in strainatate la munca, pentru ca probabil i s-ar extinde dorinta de suicid si mai tare.

gandeste-te ca nu esti unicul intr-o situatie delicata. ca uite, si eu (si-ti jur ca vorbesc si in numele colegilor si prietenilor mei) am trecut prin asa ceva, nu acum multa vreme. nu esti obligat sa asculti o alta muzica sau sa nu te mai imbraci la fel cum o faceai, dar gandeste-te cum ar fi mai bine sa le arati celor din jur ca esti o persoana unica, ca poti fi iubita si apreciata pentru ceea ce esti cu adevarat. gandeste-te care sunt telurile tale in viata, cum vrei sa arati in 10 ani si cat de mult ti-ar placea sa ai o familie care sa te iubeasca intr-un viitor. si apoi uita-te in jur! nu ti se pare ca semeni prea tare cu un model ciudat si lipsit de sens? ca viata inseamna mai mult decat internet, messenger si hi5? ca poti trai o saptamana intreaga fara sa asculti un anumit gen de muzica? ca vrei sa incerci sa schimbi ce ai in fata si sa faci o lume mai buna impreuna cu prietenii tai?

daca ai o problema care te preseaza, povesteste cu cineva despre ea! nu o tine in tine, exista atatia care ar vrea si ar putea sa te ajute! parintii, profesorii, colegii, prietenii, fratii, surorile, cateii, cartile…chiar si forumurile de pe net. daca ai recurs la toate mijloacele si nu mai ai scapare, trimite-mi un comentariu pe blog, si promit ca incerc personal sa te ajut.

si tine minte, daca ai impresia ca nimeni nu te iubeste, mai citeste inca o data acest articol. crezi ca nu l-as fi scris daca nu te-as fi iubit cu adevarat?

cu mult drag,
andra

p.s. citeste de la “sugestii” comentariul lui seba. merita 😉

[jimmy eat world-the middle]

Share this post