…daca s-ar ocupa de ele cineva care sa nu se incadreze in tagma de profi de mate sau editori neinteresati de ceea ce scot pe piata. E foarte adevarat faptul ca nu exista un interes deosebit in a face cartile de mate sa se vanda, dat fiind ca in fiecare an exista mii de elevi care se pregatesc pentru BAC si au nevoie de exercitii din diverse manuale alternative. Altfel spus, oricum se vand bine. Editurile se ocupa mai degraba cu familiarizarea cartilor lor printre profesorii care predau la scoala (sau le distribuie prin librarii si Dumnezeu cu mila), decat sa se ocupe cu promovarea care le-ar putea diferentia CLAR fata de toate celelalte editii ale concurentei: captarea atentiei ELEVULUI.

nu stiu daca vorbesc doar din perspectiva mea (te rog corecteaza-ma printr-un comentariu daca esti de alta parere), insa matematica a incetat de mult timp sa ma fascineze mai ales din cauza felului in care mi se prezinta. Prof plictisit la ore, galagie in clasa, teme cu duiumul (pe care oricum nu si le face si nu le corecteaza nimeni). Ajung acasa si realizez faptul ca nu mai am nicio idee despre ce s-a discutat in ora, astfel incat incerc sa ma dezmeticesc din carte (noi nu mai primim manuale, dar proful ne-a dat niste sugestii pe care sa le cumparam) cu ce se mananca integralele. Nicio sansa cu limbajul de lemn! Problema e ca peste tot gasesc aceleasi explicatii, aceleasi grafuri prost printate, acelasi dezinteres pe care ei mi-l ofera mie ca si client si pe care il replic eu, inchizand iute cartea si concentrandu-ma asupra lucrurilor mai importante.

Ce-ar fi daca am incerca o noua abordare? O carte in care sa ti se explice termenii pe care nu-i intelegi intr-un mod simplist, cu diverse ilustratii (vesele) pe care sa le pricepi imediat ce le-ai vazut? Sa nu ti se impuna a efectua o mie de exercitii dupa fiecare lectie, ci sa ti se spuna si cu ce te vor ajuta mai departe. O carte de mate mai user-friendly ar fi perfecta in situatia in care ma gasesc acum.

Gandeste-te cat de mult s-ar vorbi la ore despre o carte de mate DIFERITA de tot ce-ai gasit pana atunci pe piata. “Andrei, tu ai vazut ce poze au astia ca sa explice integralele?” “Ia arata-mi si mie!” sau “Victor, tu de unde stii sa rezolvi exercitiul asta?” “Pai, am citit din cartea de mate, de la pagina x”. Si nu e vorba aici doar de ilustratii sau de un limbaj apropiat colocvialului.

E vorba de o intreaga filozofie prin care ajuti copilul sa se dezvolte intelectual prin apropierea de modul lui de gandire. E ca si cum ai lucra cu toate abilitatile didactice de care dispui si le-ai integra intr-o carte. O carte cu personalitate, poate cu un blog pe care sa se poata citi cele mai noi descoperiri din domeniul tehnologiei si stiintei (cu diverse aplicatii downloadabile), o carte 2.0 care sa te indemne sa privesti matematica in splendoarea ei. Si chiar daca nu vei ajunge cercetator, macar sa ramai cu niste impresii placute dupa ce termini liceul.

…vremea cand numele meu se incheia cu .blogspot.com, cu toate afectiunile aferente unei bloggeritze minore si xTRem de ilegale. cand nu stiam ce-i ala SEO si-l confundam cu CEO (crezand ca poate o fi o noua forma de abordare a aceluias subiect). cand scriam articole si ma semnam prin propriile nazuinte, stiind ca “o sa cresc eu mare si va fac pe toti”.

heh, timpul a trecut rapid, lasand in urma doar o vaga amintire a celeia ce am fost mai demult. ce-i drept, afirmatiile facute in trecut stau mereu la dispozita celor cu adevarat interesati, uneori chiar si la indemana mea, pentru a analiza anumite intamplari, pentru a le reinterpreta. sunt cuvintele care ma definesc, care au conturat pe parcurs imaginea unei persoane dornice de noi xPRiente si calatorii, sunt acele fotografii care m-au acaparat intr-o forma sau alta si mi-au deschis orizontul, sunt eu. in portii mici si frecvente, cu bune si rele, cu sau fara cartile citite, temele facute, twitter-ul la zi.

pentru mai multe detalii, accesati-mi viata personala. sau dati click pe prima luna care va sare in cale. pentru ca bloguletzul, cuibusor de nebunii, implineste un an de activitate sub numele de xPRiment.com, insa, a fost si va ramane o parte din Andra Muresanu (future writer of dreams and desires).

[nouvelle vague-this is not a love song]

p.s. iti multumesc ca ma citesti si sper sa-ti ofer macar un motiv in plus cu fiecare articol sa o faci in continuare!

Uneori, viata te aduce la concluzia ca memorezi involuntar doar anumite clipe din existenta ta de zi cu zi. Sunt cele care te-au marcat atat de adanc, incat ai ajuns sa le desemnezi ca fiind constituentele propriului tau borcan de fericire. Asimilezi intamplari in imagini pe care le pastrezi de-a lungul timpului, lasandu-ti creierul sa faca editarea de rigoare pentru a “corecta” diverse imperfectiuni.

Cu timpul, ajungi sa le privesti ca fiind ACELe componente de baza ale fericirii tale, acele lucruri care te-au facut odata sa uiti de griji, sa te deschizi ineditului. Ignori insa un aspect foarte important din intreaga ecuatie: posibilitatea ca, in momentul de fata, sa nu mai fi ACELasi om pe care l-ai intruchipat in trecut. Schimbarea este variabila care survine cu fiecare drum nou pe care il avem de traversat, astfel incat aceste imagini sa nu mai reprezinte decat niste pasaje dinaintea ultimei intersectii, niste fragmente ale memoriei si imaginatiei tale.

Aflandu-ne in imposibilitatea de a simti o traire intensa, calda, in anumite situatii pe care le traim, tendinta de a ne agata de un trecut glorios se intensifica, devenind un aspect definitoriu al personalitatii noastre din prezent. De ce ne lasam influentati de retete, cand putem lasa loc haosului ce implica noutatea? De ce decidem sa urmam trasee prestabilite de altii, atunci cand exista o sansa sa ne cream unele noi? De ce ne legam de imaginile pe care le-am vazut in altii pentru a ne determina contururile propriului nostru portret?

Suntem atat de obisnuiti sa urmam un model prestabilit, incat orice abordare diferita reprezinta o curiozitate pe care multi nu doresc sa o xPRimenteze. Astfel incat ramanem incurcati in itele propriilor vicii, care ne transforma din oameni in masini care lucreaza, interactioneaza, socializeaza in zona lor de confort, sexeaza, livreaza si dorm.

Ce imagine doresti sa lasi despre tine?

[andy moor-faces]

din seria: trecute, dar nu apuse, iti prezint un material care trebuia sa ajunga in fata ta in urma cu mai bine de un an. la momentul respectiv insa n-am avut probabil curajul sa-l scot la lumina, astfel incat a aterizat printre mormane de draft-uri. iti prezint cu drag intrebarile pe care mi le puneam in 27.05.2008, atunci cand urma sa-mi inchei al zecelea an de scoala:

ploua, iar intamplarea face sa ploua in culori. dupa ce am pictat ani intregi cu picuri negri pe zapada alba, azi ploua colorat si ma patez pe tot trupul, alergand agitata printre curcubee si surasuri.

cand vara se apropie, cand englezul meu intra pe net dupa 2 luni de absenta si-mi povesteste ca vine la budapesta (aaaaa!), cand cambridge-ul sta pitit dupa colt si eu in continuare nu-mi fac temele (suna a deja vu), cand scoala se incheie si simt deja mirosul de bucuresti (si metroul aferent), totul capata un sens deosebit. mi-e mai mare dragul sa scriu acum, cu tot timpul asta inexorabil pe cap, amorul in vene si planurile prin suflet…picura cu vise neimplinite, dar marea de dorinte e infinita.

mai am doi ani si termin cu obligatiunile scolare, ramanand doar cu clipele placute in suflet si povestea despre toti si despre toate. dar unde ma va duce drumul de acum incolo? voi reusi sa ma autodepasesc aducand parisul pe harta facultatilor de vis? oare voi gasi fericirea acolo unde ma straduiesc sa o caut? in cele din urma, imi voi definitiva statutul de…om boem?

cand unele lucruri se incheie, altele trebuie sa le ia locul. si atunci vine momentul deciziei: de acum, incotro?

de-as fi stiut atunci ca nedumeririle acelea imi vor colinda mintea, m-as fi pregatit din timp cu niste raspunsuri elaborate, poetice, artificiale. in schimb, sunt constienta doar de un singur aspect: ca anul acesta imi voi gasi o rezolvare simpla pentru a elucida toate variabilele pe care le-am intalnit in acesti ani de studiu.

si ca, pentru o schimbare catusi de mica a lumii inconjuratoare, e nevoie de o schimbare majora a sinelui. pe care sunt dispusa sa o fac pe orice taram mi se ofera aceasta posibilitate.

[tiesto-feel it in my bones]

ti-o zic drept: vrei sa ma vezi cu adevarat fericita?

ne-a lovit criza. n-avem bani, si chiar daca eu am bani de la Mosul rudelor, ideea e ca nu prea avem bani. DAR probabil ai ceva ce eu nu stiu sa folosesc atat de bine: torrent-ul.

stii bine ca-mi plac filmele bune. bune bune. muzica buna. de aia de care stii ca nu a auzit nimeni in afara de mine si de cei care au compus-o. muzica buna din filme bune. tarantino, tarkovsky, fellini, coppola, kubrick. premiate, comentate, drese si alese pe spranceana. si te-ai rezolvat simplu si tres eficient.

pentru ca stii bine cat de mult ma bucur atunci cand am muzica prin preajma sau cand sunt pusa pe ganduri de o scena interesanta. iar daca esti la distanta mare de mine si vrei totusi sa faci un gest fain, exista intotdeauna o casuta postala care abia asteapta sa fie umpluta cu dvd-uri.

ai vrut idei, ti-am dat idei

te-asteapta-n curand un mic cadou de Craciun de la yours faithfully. pana atunci, spor la cautat/downloadat!

[stealers wheel-stuck in the middle with you]

p.s. desigur, exista si varianta simpla in care imi poti achizitiona diamante, dar iti ziceam mai inainte ca suntem in criza si, in plus, ce-mi vei face cadou de Iepuras daca te inhami de acum la bijuterii?

n-am avut niciodata unghii frumoase. ba dimpotriva, de multe ori mi-am pus problema ca exista vreo lipsa de “ceva” in organism, motiv pentru care au structura pe care o poseda. sunt casante, se exfoliaza, au probabil atatea dileme in legatura cu existenta aceasta pe Pamant, incat fie se sinucid, fie ajung intre dintii mei (foarte puternici, de altfel). Si uite-asa am avut parte de o adolescenta lipsita de placerea de a-ti infatisa mainile cu ostentatie in vazul lumii.

cu timpul, am aflat de leacuri pentru cuticulele mele salbatice. am incercat sa le dau cu creme scumpe, dar nu m-am tinut de treaba si nu am ajuns la niciun rezultat concret. toate nebuniile care-ti intaresc unghiile si le fac ca in revista? le-am incercat si tot degeaba a fost. pile peste pile, de la cele din metal la cele din materiale pe care nu le pot pronunta, toate au trecut prin mainile mele. insa pentru a reusi, e nevoie sa persisti in incercare.

am ajuns intr-un punct al vietii mele in care am decis sa le ascund in spatele straturilor de gel. brusc, lumea se uita mai atenta la mainile mele, eram constant admirata pentru french-ul desavarsit pe care-l afisam, am ajuns chiar in situatia in care refuzam sa neg ca e vorba de niste unghii false, puse acolo cu multi bani pentru a-mi multumi ego-ul. sub plastic se ascundeau aceleasi unghii mici si firave pe care le-am avut dintotdeauna si pe care nu le ajutam in niciun fel sa supravietuiasca traiului cotidian.

atunci am decis ca e timpul sa pun capat saradei. ca e inutil sa umblu faloasa prin lume cu ceva ce nu este al meu. lasandu-mi unghiile sa respire, am reusit sa le aduc la performanta de a arata de-a dreptul acceptabil, prin propriile lor metode. mici si cochete, au acum o noua nuanta perversa, parca numai buna pentru sarbatori petrecute pe plaiuri straine. am observat faptul ca le place enorm sa fie rasfatate, sa aplic exact acele substante care le calmeaza si le ajuta sa creasca. am inteles ca ele sunt o particica integranta din mine si ca le pot face sa semene cu intregul prin simpla aplicare a doua straturi de oja rosie.

cine ar fi crezut ca schimbarea survine doar atunci cand esti impacat cu tine? [si stii cum sa citesti printre randurile propriului tau destin]

[you've got the love]

plec intr-acolo pentru ca aici inca nu s-a construit autostrada potrivita pentru mine.

[guess who-locul potrivit]

daca ti-as spune ca-mi place foarte mult sa devin craciunitza preferata a tuturor celor dragi mie in perioada aceasta, mi-ai zice ca nu iti este un lucru necunoscut. ca de la o persoana cu chef de xPRimentat te-ai astepta la cele mai amuzante idei de cadouri pentru sarbatori. si nu te inseli deloc!

incepand de ieri, am intrat oficial in sezonul darurilor pentru oameni frumosi, pe care ii apreciez foarte mult si cu care doresc sa-mi petrec doar clipe frumoase in oraselul meu drag de la malul Cibinului. cu aceasta ocazie m-am primenit in fata fiecarui magazin pana cand am reusit sa gasesc niste cadouri “numa’ bune” de oferit parintilor (4 la numar in cazul meu, avand in vedere faptul ca intotdeauna mi-a placut sa am o familie numeroasa!) si am elaborat strategii pentru a-i surprinde atunci cand nu se asteapta. ce sa mai, o adevarata delectare pentru sufletel!

am devenit atat de implicata in procesul daruirii, incat am uitat ca Mosul trece in fiecare an si pe la mine prin cizmulite, iar anul acesta parca a sesizat faptul ca m-am lasat de rele si am devenit o fata cuMINTE . astfel incat, in pragul Craciunului imi pot improspata ideile de cadouri tocmai la targurile din Viena, Praga si Budapesta! plus de asta, am primit promisiunea ca la anul imi voi mari numarul tarilor vizitate, cu o noua achizitie de peste ocean, daca ma mentin pe aceeasi linie de optimism si voie buna (reusind sa te incant tot mai des cu cate-un articol scris din inima). o speranta in plus ca visul meu de a vizita intreaga lume nu e departe de realitate.

anul acesta imi pot indeplini dorintele, facandu-i in acelasi timp fericiti pe cei din jurul meu! poate ca nu voi reusi sa ajung in casele tuturor, dar sper sa-ti incalzesc macar putin sufletul de sarbatori: tu ce-ti doresti de la craciunitza copilandrica de Craciun?

[bing crosby-white christmas]

cand ai in fata atatea vise pe care vrei sa le duci la bun sfarsit, cand in urechi iti rasuna muzica tarilor exotice si speri ca, intr-o buna zi, din femeia de afaceri pe care o vei duce in fiecare dimineata la birou se va intrezari aceasta adolescenta nebuna, dar mai matura si mai responsabila iti dai seama ca-ti va fi greu sa te pacalesti pe tine in viitor.

din copilANDRA n-a mai ramas decat numele in ultima vreme, avand in vedere ca mi se cere mereu sa iau viata mai in serios, sa citesc literatura clasica a veacurilor de aur, sa xPRimentez starile banale ale viitoarei corporatiste “de succes”. si sa-mi pastrez ambitia ascunsa intr-un loc pe care-l pot accesa doar eu, in momente de maxima criza inspirationala.

stii tu, draga cititorule, ca daca as stii ca-mi pot castiga painea doar prin a-ti scrie in fiecare zi cate-un articol despre sufletul meu, as face din aceasta pasiune o meserie in sine? mi-e teama ca viata e prea complexa pentru asa ceva. ca va trebui sa invat cum sa-ti vand vise, cum sa te fac sa-ti doresti sa ma cumperi, cum sa maschez orice defect printr-o aparenta calitate ce-mi va face produsul mult mai agreat de catre tine.

…cand as putea sa ma concentrez asupra calitatii adevarate, in detrimentul acestor chichitze definitorii societatii moderne de consum. dar rezolvam si problemele acestea de organizare, iar daca tie-ti va placea sa ma citesti si dupa ce voi fi devenit o blonda mai matura si mai responsabila, promit sa-ti las cel putin cateva materiale pentru posteritate. ca sa le dai copiilor si sa zici:

“nu stiu ce voia blonda asta de la viata, dar pe mine m-a convins sa fac ceva cu a mea!”

[the cat empire-song for elias]

pentru cei care ma cunosc si din alte medii in afara scolii sau a conferintelor de marketing, faptul ca-mi place extrem de mult sa dansez nu le este necunoscut. ba dimpotriva, exista deja o gramada de oameni care m-au vazut in plina desfasurare prin tot felul de localuri din micul nostru oras. ce nu stiu (inca) toti e ca am avut de mica un vis…

totul a inceput pe vremea cand mai aveam timp sa privesc zilnic televizorul ore in sir si sa nu ma plictisesc. atunci mi-am adunat o multime de informatii despre ceea ce-mi doresc sa devin cand “voi creste mare” si le-am salvat in subconstient. ulterior, am devenit adolescenta (teenager, that is – aveam vreo 13-14 ani), m-am rebelizat si am decis sa-mi dedic existenta anarhiei. faza asta m-a tinut destul de mult, dar aparent nu indeajuns incat sa ma abata de la drumul prestabilit.

si uite cum, tanara adulta (ehem, am 18 sunt legala) si-a revenit la mai vechile obiceiuri: dansul meu nu mai e limitat de datul din cap, nu sunt obligata sa fiu nervoasa si frustrata pentru a exprima o stare de fapt si am decis sa ma bucur de placerile vietii. clubbing-ul si dansurile aferente fac parte dintre acestea. (despre calatorii in jurul lumii vorbim de la anul, cand planuiesc sa te incant cu poze, ganduri si oameni frumosi de peste tot)

faptul ca asculti un anumit gen de muzica nu te defineste in totalitate, dar poate spune cate putin despre faza de dezvoltare in care te afli. ce-i drept, cine sunt eu sa judece pletele in vant cand acum nici 3 ani suspinam dupa ele? totusi, e de datoria rockerilor, houserilor si manelistilor sa-si tina gura cu privire la celelalte stiluri de muzica si sa-si vada de ritmurile lor. pentru ca, in fond, prin melanjul dintre diferite stiluri muzicale scoti cele mai bune mixuri de club.

va zice asta mica, care planuieste sa ia night life-ul autohton si european by storm! doar o data sunt tanara si am bani garla castigati cu un zambet, de ce sa nu ma bucur ACUM?

daca nu stii unde sa ma gasesti in weekend, cauta-ma intr-un loc cu un ring mare de dans. pe-acolo imi vars toate ofurile si-mi acumulez energia pentru saptamana ce urmeaza sa-mi bata in poarta. plus de asta, mai gasesc si melodii super, cum e:

[ricky l ft. m:ck-born again (balearic soul party mix)]

p.s. avea fergie o vorba foarte adevarata in ceea ce priveste prezenta “parlitilor” din cluburile autohtone: “if you ain’t got no money take your broke ass home!”. nu cheltui banii de meditatii pe fetitze care oricum sunt prea greu de intretinut momentan. dar ambitioneaza-te sa reusesti sa faci asta din banii tai, peste cativa ani.